1. În anul o sută patruzeci şi nouă, a ajuns [vestea] la cei ai lui Iúda că Antióh Eupátor s-a apropiat cu armatele de Iudéea.

2. Cu el era Lýsias, tutorele şi [responsabilul] peste treburile [statului]. Fiecare avea o armată grecească de o sută zece mii de pedestraşi, cinci mii trei sute de călăreţi, douăzeci şi doi de elefanţi şi trei sute de care de luptă dotate cu coase.

3. Lor li s-a alăturat Meneláu, care, cu multă prefăcătorie, îl încuraja pe Antióh nu pentru salvarea patriei, ci gândind că îşi va redobândi funcţia.

4. Dar Regele regilor a stârnit mânia lui Antióh împotriva nelegiuitului, iar Lýsias a arătat că el este cauza tuturor relelor şi a poruncit să fie dus la Beréea şi să fie ucis după cum este obiceiul locului.

5. Este în acel loc un turn de cincizeci de cóţi plin cu cenuşă. Acesta avea un mecanism circular care arunca de peste tot în cenuşă.

6. Acolo era dus orice vinovat de sacrilegiu sau cel care a comis vreo faptă foarte gravă; şi toţi îl împingeau ca să-l facă să piară.

7. Astfel s-a întâmplat să moară nelegiuitul Meneláu, pentru a nu fi aşezat în pământ.

8. Pe bună dreptate, căci săvârşise multe păcate împotriva altarului al cărui foc şi a cărui cenuşă erau curate. Şi şi-a găsit moartea în cenuşă.

9. Regele înainta cu gânduri barbare spre a le da iudeilor să vadă [nenorociri] mai mari decât cele pe care le făcuse tatăl său.

10. Iúda a aflat acestea şi a poruncit mulţimii să-l invoce pe Domnul ziua şi noaptea ca să le vină în ajutor ca altădată celor care erau pe punctul să piardă legea, patria şi templul cel sfânt.

11. Şi să nu permită ca acest popor, care de curând se revigorase, să cadă iar în mâinile neamurilor ticăloase.

12. După ce au făcut toţi împreună acelaşi lucru şi l-au implorat pe Domnul cel milostiv cu plânsete, cu post şi prostraţi [la pământ] timp de trei zile fără încetare, Iúda i-a încurajat şi le-a poruncit să stea lângă el.

13. Apoi, el a stat la sfat cu bătrânii şi a hotărât să nu aştepte ca armata regelui să năvălească în Iudéea şi să pună stăpânire pe cetate, ci să pornească şi să hotărască lucrurile cu ajutorul lui Dumnezeu.

14. Încredinţând soarta Creatorului lumii, i-a îndemnat pe ai săi să lupte cu vitejie până la moarte pentru legi, templu, cetate, patrie şi obiceiuri şi şi-a aşezat armata aproape de Modiín.

15. Dându-le alor săi [cuvântul] de ordine: „Biruinţa lui Dumnezeu”, a năvălit noaptea, împreună cu cei mai buni tineri aleşi, asupra cortului regesc şi a ucis cam la două mii de oameni; a străpuns elefantul cel mai mare împreună cu cel care îl conducea.

16. La sfârşit, după ce au umplut tabăra de spaimă şi de derută, s-au întors victorioşi.

17. Aceasta s-a întâmplat la ivirea zorilor datorită ajutorului cu care Domnul îl protejase [pe Iúda].

18. Când regele a simţit curajul iudeilor, a încercat să cucerească locurile [lor] prin viclenie.

19. S-a apropiat de Baitsúr, o puternică fortăreaţă a iudeilor, dar a fost respins, lovit şi înfrânt.

20. Iúda le-a trimis celor dinăuntrul [fortăreţei] cele necesare.

21. Dar un oarecare Rodocós din tabăra iudeilor le-a dezvăluit duşmanilor tainele; a fost căutat, prins şi închis.

22. Dar regele a stat iar de vorbă cu cei din Baitsúr, le-a întins dreapta, a primit-o [de la ei], a plecat, s-a năpustit asupra celor care erau cu Iúda, dar a fost înfrânt.

23. [Regele] a aflat că Fílip, pe care-l lăsase la Antiohía [responsabil] peste treburile [statului], se răsculase. S-a tulburat, i-a chemat pe iudei şi a recunoscut înfrângerea; a jurat că le va împlini toate cele drepte. A adus jertfă, a cinstit templul şi a fost generos cu locul [sfânt].

24. L-a salutat pe Macabéu şi l-a pus strateg pe Heghemonídes, de la Ptolemáis până la [ţinutul] gherenilor.

25. Apoi a venit la Ptolemáis, iar cei din Ptolemáis erau nemulţumiţi de înţelegerea încheiată. Erau furioşi şi au voit să-i încalce hotărârile.

26. Lýsias a urcat la tribună şi le-a apărat cât a putut. I-a convins, i-a îmblânzit, i-a îmbunat şi apoi a plecat la Antiohía. Aşa s-au petrecut venirea şi plecarea regelui.





“Na igreja se fala somente com Deus.” São Padre Pio de Pietrelcina