1. În zilele sale, a urcat Nabucodonosór, regele din Babilón, împotriva lui. Ioiachím i-a fost supus timp de trei ani, apoi s-a întors şi s-a revoltat împotriva lui.

2. Domnul a trimis împotriva lui cete ale caldeenilor, cete ale lui Arám, cete ale lui Moáb şi cete ale fiilor lui Amón: Domnul le-a trimis împotriva lui Iúda ca să-l nimicească, după cuvântul Domnului pe care-l spusese prin slujitorii săi, profeţii.

3. Numai la porunca Domnului a fost [aceasta] împotriva lui Iúda, ca să-l îndepărteze de la faţa sa din cauza păcatului lui Manáse, după tot ceea ce făcuse,

4. şi din cauza sângelui nevinovat pe care-l vărsase Manáse şi de care umpluse Ierusalímul: [lucrul acesta] Domnul n-a vrut să-l ierte.

5. Celelalte fapte ale lui Ioiachím şi tot ce a făcut el, nu sunt ele oare scrise în Cartea Cronicilor Regilor lui Iúda?

6. Ioiachím a adormit cu părinţii săi. Şi a domnit Ioiachín, fiul său, în locul lui.

7. Regele Egiptului nu a mai ieşit din ţara lui, căci regele Babilónului luase tot ceea ce aparţinea regelui Egiptului, de la râul Egiptului până la râul Eufrát.

8. Ioiachín avea optsprezece ani când a devenit rege şi a domnit trei luni la Ierusalím. Numele mamei sale era Nehúşta, fiica lui Elnatán din Ierusalím.

9. El a făcut ce este rău în ochii Domnului, conform cu tot ceea ce au făcut părinţii săi.

10. În acel timp, slujitorii lui Nabucodonosór, regele Babilónului, au urcat împotriva Ierusalímului şi cetatea a fost asediată.

11. Nabucodonosór, regele Babilónului, a venit împotriva cetăţii pe când slujitorii lui o asediau.

12. Atunci, Ioiachín, regele lui Iúda, a ieşit la regele Babilónului împreună cu mama lui, cu slujitorii, cu căpeteniile şi funcţionarii lui. Regele Babilónului l-a luat în anul al optulea al domniei sale.

13. A scos de acolo toate vistieriile casei Domnului şi vistieriile casei regelui; a sfărâmat toate vasele de aur pe care le făcuse Solomón, regele lui Israél, în templul Domnului, după cum spusese Domnul.

14. A deportat tot Ierusalímul, toate căpeteniile şi toţi oamenii viteji – zece mii de captivi – toţi meşteşugarii şi fierarii. Nu au mai rămas decât cei săraci din poporul ţării.

15. L-a deportat pe Ioiachín în Babilón; pe mama regelui, căpeteniile regelui şi funcţionarii lui, pe cei puternici ai ţării i-a dus captivi din Ierusalím în Babilón.

16. Toate căpeteniile puternice – şapte mii –, meşteşugarii şi fierarii – o mie –, cei puternici pentru război i-a dus regele Babilónului captivi în Babilón.

17. Regele Babilónului l-a făcut rege pe Matanía, unchiul său, şi i-a schimbat numele în Sedecía.

18. Sedecía avea douăzeci şi unu de ani când a devenit rege şi a fost rege unsprezece ani la Ierusalím. Numele mamei sale era Hamutál, fiica lui Ieremía din Libná.

19. El a făcut ce este rău în ochii Domnului, conform cu tot ceea ce făcuse Ioiachím.

20. Pentru că mânia Domnului era împotriva Ierusalímului şi împotriva lui Iúda ca să-i îndepărteze de la faţa sa, Sedecía s-a revoltat împotriva regelui din Babilón.





“O amor nada mais é do que o brilho de Deus nos homens”. São Padre Pio de Pietrelcina