1. Cuvântul care a fost către Ieremía de la Domnul:

2. „Stai la poarta casei Domnului, proclamă acolo cuvântul acesta şi spune: «Ascultaţi cuvântul Domnului, toţi cei din Iúda care veniţi prin porţile acestea ca să vă prosternaţi înaintea Domnului!

3. Aşa vorbeşte Domnul Sabaót, Dumnezeul lui Israél: ‹Faceţi bune căile şi faptele voastre şi eu vă voi stabili în locul acesta!

4. Nu vă încredeţi în cuvintele înşelătoare care zic: ‘Templul Domnului, templul Domnului, templul Domnului!’.

5. Căci dacă veţi face bune căile şi faptele voastre şi dacă veţi face judecată între un om şi aproapele lui,

6. dacă nu-i veţi asupri pe străin, pe orfan şi pe văduvă, dacă nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta şi dacă nu veţi merge după zei străini, spre nenorocirea voastră,

7. vă voi face să staţi în locul acesta, în ţara pe care le-am dat-o părinţilor voştri din veac şi până-n veac.

8. Dar, iată, voi vă încredeţi în cuvinte înşelătoare care nu folosesc!

9. Furaţi, ucideţi, comiteţi adulter, juraţi strâmb, oferiţi tămâie lui Báal şi umblaţi după zei străini pe care nu-i cunoaşteţi.

10. Apoi veniţi şi staţi înaintea mea, în casa asupra căreia este chemat numele meu, şi spuneţi: ‘Suntem salvaţi’ ca să faceţi toate aceste lucruri abominábile.

11. Casa aceasta, asupra căreia este chemat numele meu, este o peşteră de tâlhari în ochii voştri? Iată, eu însumi am văzut – oracolul Domnului!

12. Mergeţi la locul meu care este în Şílo şi unde am pus să locuiască numele meu de la început şi vedeţi ce i-am făcut din cauza răutăţii poporului meu, Israél!

13. Dar acum, întrucât aţi făcut toate aceste fapte – oracolul Domnului –, v-am vorbit ca să vă trezesc, v-am vorbit, dar nu aţi ascultat, v-am chemat, dar nu aţi răspuns;

14. voi face casei asupra căreia este chemat numele meu şi în care voi vă puneţi încrederea şi locului pe care vi l-am dat vouă şi părinţilor voştri aşa cum am făcut cu Şílo.

15. Vă voi alunga din faţa mea aşa cum i-am alungat pe toţi fraţii voştri şi toată descendenţa lui Efraím› »”.

16. „Acum, tu nu te ruga pentru poporul acesta, nici nu ridica strigăt sau rugăciune pentru ei, nu insista la mine, pentru că eu nu te voi asculta!

17. Oare nu vezi tu ceea ce fac ei în cetăţile lui Iúda şi pe străzile din Ierusalím?

18. Fiii adună lemne şi părinţii aprind focul; femeile frământă aluatul ca să facă turte pentru regina cerului şi varsă libaţii altor zei ca să mă facă să mă mânii.

19. Oare pe mine mă mânie – oracolul Domnului – sau poate pe ei înşişi, spre ruşinea feţelor lor?”.

20. De aceea, aşa vorbeşte stăpânul meu, Domnul: „Iată, mânia mea, furia mea se revarsă asupra locului acestuia, asupra oamenilor şi animalelor, asupra copacilor câmpiei şi asupra roadelor pământului: se va aprinde şi nu se va stinge!”.

21. Aşa vorbeşte Domnul Sabaót, Dumnezeul lui Israél: „Adăugaţi arderile voastre de tot la jertfele voastre şi mâncaţi carnea!

22. Căci nu le-am spus niciun cuvânt părinţilor voştri şi nu le-am poruncit cu privire la arderea de tot şi la jertfe când i-am făcut să iasă din ţara Egiptului.

23. Totuşi, le-am poruncit acest lucru: ascultaţi glasul meu şi eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul meu; umblaţi pe căile pe care vi le-am poruncit şi va fi bine pentru voi!

24. Dar ei nu au ascultat şi nici nu şi-au plecat urechea, ci au umblat după planurile încăpăţânate ale inimii lor rele: au dat înapoi, nu înainte.

25. Din ziua în care i-am făcut să iasă pe părinţii voştri din ţara Egiptului şi până în ziua de azi i-am trimis la voi pe toţi slujitorii mei, profeţii; zi de zi îi trezeam şi îi trimiteam.

26. Dar ei nu m-au ascultat şi nu şi-au plecat urechile; şi-au înţepenit grumazul şi au făcut mai rău decât părinţii lor.

27. Dar tu spune-le toate aceste cuvinte, însă ei nu te vor asculta; cheamă-i, dar ei nu vor răspunde.

28. Spune-le: «Acesta este neamul care nu ascultă glasul Domnului Dumnezeului său şi care nu primeşte mustrarea! Fidelitatea a pierit, a dispărut din gura lor.

29. Taie-ţi cununa şi arunc-o; înalţă un plânset pe colinele golaşe pentru că Domnul a respins şi a abandonat generaţia furiei sale!».

30. Căci fiii lui Iúda au făcut ceea ce este rău în ochii mei – oracolul Domnului –, au pus idolii în casa asupra căreia este chemat numele meu ca s-o întineze.

31. Au zidit şi înălţimile de la Tófet, în Valea Ben-Hinnóm, ca să-şi ardă în foc fiii şi fiicele, ceea ce eu nu am poruncit şi nu s-a suit la inima mea.

32. De aceea, iată, vin zile – oracolul Domnului – în care nu se va mai zice «Tófet» şi «Valea Ben-Hinnóm», ci «Valea Măcelului» şi vor înmormânta în Tófet şi nu va mai fi loc!

33. Cadavrele poporului acestuia vor deveni hrană pentru păsările cerului şi pentru animalele pământului şi nu va mai fi nimeni care să le alunge.

34. Voi face să înceteze din cetăţile lui Iúda şi de pe străzile Ierusalímului glasul bucuriei şi glasul veseliei, glasul mirelui şi glasul miresei, pentru că ţara va deveni o ruină”.





“Ouço interiormente uma voz que constantemente me diz: Santifique-se e santifique!” São Padre Pio de Pietrelcina