1. Cuvântul Domnului a fost către Ióna a doua oară.

2. „Ridică-te, mergi la Niníve, cetatea cea mare, și vestește acolo vestea pe care ți-o spun eu!”.

3. Ióna s-a ridicat și a mers la Niníve, după cuvântul Domnului. Niníve era o cetate foarte mare, cât trei zile de mers.

4. Ióna a intrat în cetate; mergând o zi [întreagă], striga și zicea. „Încă patruzeci de zile și Niníve va fi distrus”.

5. Și au crezut oamenii din Niníve în Dumnezeu: au vestit un post și s-au îmbrăcat cu sac de la cel mai mare până la cel mai mic dintre ei.

6. Cuvântul a ajuns la regele din Niníve. S-a ridicat de pe tronul său, și-a îndepărtat mantia de la el, s-a acoperit cu sac și s-a așezat pe cenușă.

7. A făcut să se strige și să se zică în Niníve un decret al regelui și al mai-marilor lui: „Niciun om și niciun animal din cireadă și din turmă să nu guste nimic, să nu pască și să nu bea apă!

8. Să se acopere oamenii și animalele cu sac și să-l invoce pe Dumnezeu cu putere, să se întoarcă fiecare de la calea lui cea rea și de la violența lui!

9. Cine știe dacă Dumnezeu nu se va întoarce și se va îndura? Poate se va întoarce da la mânia lui aprinsă și nu vom pieri”.

10. Dumnezeu a văzut faptele lor, că s-au întors de la calea lor cea rea, și a regretat răul pe care spusese că li-l va fi făcut și nu l-a mai făcut.




Livraria Católica

Conheça esses e outros livros em nossa livraria.




“Uma Missa bem assistida em vida será mais útil à sua salvação do que tantas outras que mandarem celebrar por você após sua morte!” São Padre Pio de Pietrelcina