1. De fapt, Legea, care are o umbră a bunurilor viitoare, şi nu icoana realităţilor – prin jertfele aduse neîncetat în fiecare an –, nu poate nicidecum să-i desăvârşească pe cei care se apropie.

2. Altfel nu ar înceta oare jertfele aduse, dacă cei care aduc cult, curăţaţi o dată pentru totdeauna, nu ar mai avea conştiinţa păcatelor?

3. Dar tocmai în aceste [jertfe], în fiecare an, se face amintirea păcatelor.

4. Pentru că sângele taurilor şi al ţapilor nu poate să înlăture păcatele.

5. Pentru aceasta, intrând în lume, el spune: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici ofrandă, ci mi-ai alcătuit un trup.

6. Nu ţi-au plăcut nici arderile de tot, nici jertfele pentru păcat.

7. Atunci am zis: «Iată, vin – în sulul cărţii este scris despre mine – ca să fac voinţa ta, Dumnezeule!»”.

8. După ce a spus mai întâi: „Tu n-ai voit şi nici nu ţi-au plăcut jertfele şi ofrandele, arderile de tot şi jertfele pentru păcat – acestea sunt totuşi oferite conform Legii –

9. acum, zice, iată, vin ca să fac voinţa ta!”. Astfel, desfiinţează [jertfa] dintâi ca s-o întemeieze pe a doua.

10. Datorită acestei voinţe, suntem sfinţiţi prin jertfa trupului lui Isus Cristos o dată pentru totdeauna.

11. Pe când orice preot stă [în picioare] pentru a aduce cult în fiecare zi şi a oferi de multe ori aceleaşi jertfe, care nu pot nicidecum să înlăture păcatele,

12. el, oferind o singură jertfă pentru păcate, s-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu,

13. aşteptând de acum ca duşmanii lui să fie puşi sub picioarele sale,

14. pentru că el, printr-o singură jertfă, i-a dus la desăvârşire pentru totdeauna pe cei care sunt sfinţiţi.

15. Dar şi Duhul cel Sfânt dă mărturie despre aceasta, căci, după ce a spus:

16. „Aceasta este alianţa pe care o voi încheia cu ei după zilele acelea – spune Domnul: Voi pune legile mele în inima lor şi le voi înscrie în mintea lor”,

17. spune şi: „Şi nu-mi voi mai aminti de păcatele şi de nelegiuirile lor”.

18. Or, unde este iertarea acestora, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcate.

19. Aşadar, fraţilor, având încredere că vom intra în sanctuar datorită sângelui lui Isus

20. pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o prin catapeteasmă, adică prin trupul său,

21. şi având un mare preot peste casa lui Dumnezeu,

22. să ne apropiem cu inimă sinceră în plinătatea credinţei, curăţându-ne prin stropire inimile de conştiinţa rea şi spălându-ne trupul cu apă curată!

23. Să ţinem cu neclintire mărturisirea speranţei, pentru că cel care a promis este demn de încredere!

24. Să fim atenţi unii faţă de alţii pentru a da impuls carităţii şi faptelor bune!

25. Să nu părăsiţi adunarea voastră, după obiceiul unora, ci să vă îndemnaţi, cu atât mai mult cu cât vedeţi că se apropie ziua!

26. Căci dacă păcătuim de bunăvoie, după ce am primit cunoaşterea adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,

27. ci doar o aşteptare îngrozitoare a judecăţii şi furia focului care este gata să-i mistuie pe cei răzvrătiţi.

28. Dacă cineva refuză Legea lui Moise, este ucis fără milă pe baza a două sau trei mărturii.

29. Cu cât mai aspră, credeţi voi, că va fi pedeapsa ce i se cuvine celui care îl va fi călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va fi considerat profanat sângele alianţei în care a fost sfinţit şi îl va fi batjocorit pe Duhul harului?

30. Într-adevăr, îl cunoşteau pe cel care a zis: „A mea este răzbunarea, eu voi răsplăti”. Şi din nou: „Domnul va judeca poporul său”.

31. Este îngrozitor să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!

32. Dar amintiţi-vă de zilele de la început, în care, după ce aţi fost luminaţi, aţi îndurat o luptă grea, plină de suferinţe:

33. pe de o parte, aţi fost supuşi la insulte şi chinuri în văzul lumii, pe de altă parte, aţi devenit solidari cu cei care erau trataţi astfel.

34. Voi aţi suferit, într-adevăr, cu cei închişi şi aţi primit cu bucurie răpirea bunurilor voastre, ştiind că aveţi o bogăţie mai bună, care rămâne.

35. Aşadar, nu vă pierdeţi încrederea! Ea are o mare răsplată.

36. Căci aveţi nevoie de răbdare pentru ca, împlinind voinţa lui Dumnezeu, să puteţi obţine promisiunea,

37. deoarece: „Încă puţin, foarte puţin, şi cel care vine va veni şi nu va întârzia;

38. iar cel drept al meu va trăi din credinţă, însă dacă se întoarce [spre rău], sufletul meu nu-şi va găsi plăcerea în el”.

39. Dar noi nu suntem dintre cei care se întorc spre pieire, ci dintre cei care au credinţă spre mântuirea sufletului.





“Não se desencoraje se você precisa trabalhar muito para colher pouco. Se você pensasse em quanto uma só alma custou a Jesus, você nunca reclamaria!” São Padre Pio de Pietrelcina