Encontrados 9265 resultados para: Care

  • Iată, eu voi face să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească toată făptura care este pe el, suflarea de viaţă de sub cer; tot ce este pe pământ își va da duhul. (Cartea Genezei 6, 17)

  • Şi tu, ia-ţi din toate alimentele care se mănâncă şi adună-ţi provizii, ca să vă fie hrană ţie şi lor”! (Cartea Genezei 6, 21)

  • Din toate animalele curate ia cu tine câte şapte de parte bărbătească şi parte femeiască; dintre animalele care nu sunt curate, ia două de parte bărbătească şi parte femeiască. (Cartea Genezei 7, 2)

  • Căci după încă şapte zile voi face să plouă pe pământ timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi voi şterge de pe faţa pământului toate fiinţele pe care le-am făcut”. (Cartea Genezei 7, 4)

  • Din animalele curate şi din animalele care nu sunt curate, din păsări şi din toate târâtoarele de pe pământ, (Cartea Genezei 7, 8)

  • ei şi toate vieţuitoarele după specia lor, toate animalele după specia lor, toate târâtoarele care se târăsc pe pământ după specia lor, toate zburătoarele după specia lor, toate păsările înaripate. (Cartea Genezei 7, 14)

  • Au intrat la Nóe în arcă, două câte două, din orice făptură în care era suflare de viaţă. (Cartea Genezei 7, 15)

  • Şi cele care au intrat, parte bărbătească şi parte femeiască din orice făptură, au intrat după cum îi poruncise Dumnezeu. Şi Domnul a închis [uşa] după el. (Cartea Genezei 7, 16)

  • Apele au pus tot mai mult stăpânire pe pământ şi au fost acoperiţi toţi munţii cei înalţi, care sunt sub cerul întreg. (Cartea Genezei 7, 19)

  • Apele s-au înălţat cu cincisprezece cóţi deasupra munţilor, care fuseseră acoperiţi. (Cartea Genezei 7, 20)

  • Şi-au dat duhul toate făpturile care se târau pe pământ, păsările, animalele şi vieţuitoarele şi toate vietăţile care mişună pe pământ şi toţi oamenii. (Cartea Genezei 7, 21)

  • Dumnezeu şi-a adus aminte de Nóe şi de toate vieţuitoarele şi de toate animalele care erau cu el în arcă. Şi Dumnezeu a făcut să treacă un vânt pe pământ şi apele s-au oprit. (Cartea Genezei 8, 1)


“Aquele que procura a vaidade das roupas não conseguirá jamais se revestir com a vida de Jesus Cristo.” São Padre Pio de Pietrelcina