Encontrados 146 resultados para: Dumnezeule

  • Cum doreşte cerbul izvoarele de apă, aşa te doreşte sufletul meu pe tine, Dumnezeule. (Cartea Psalmilor 42, 2)

  • Judecă-mă, Dumnezeule, şi apără-mi cauza în faţa unui popor necredincios, scapă-mă de omul viclean şi perfid! (Cartea Psalmilor 43, 1)

  • Voi merge la altarul lui Dumnezeu, la Dumnezeul bucuriei şi veseliei mele, şi te voi lăuda cu harpa, Dumnezeule, Dumnezeul meu. (Cartea Psalmilor 43, 4)

  • Dumnezeule, cu urechile noastre am auzit; părinţii noştri ne-au povestit lucrarea pe care ai săvârşit-o în zilele lor, în zilele de demult. (Cartea Psalmilor 44, 2)

  • Tu eşti regele meu, Dumnezeule, cel care hotărăşti victoriile lui Iacób! (Cartea Psalmilor 44, 5)

  • Tronul tău, Dumnezeule, este pentru totdeauna; sceptrul dreptăţii este sceptrul domniei tale. (Cartea Psalmilor 45, 7)

  • Ne gândim la îndurarea ta, Dumnezeule, în mijlocul templului tău. (Cartea Psalmilor 48, 10)

  • Ca şi numele tău, Dumnezeule, tot la fel gloria ta se întinde până la marginile pământului; dreapta ta este plină de dreptate. (Cartea Psalmilor 48, 11)

  • Ai milă de mine, Dumnezeule, după marea ta bunătate, şi, după mulţimea îndurărilor tale, şterge fărădelegea mea! (Cartea Psalmilor 51, 3)

  • Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule, şi un duh statornic înnoieşte înăuntrul meu! (Cartea Psalmilor 51, 12)

  • Mântuieşte-mă de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele, şi limba mea va preamări dreptatea ta! (Cartea Psalmilor 51, 16)

  • Jertfa mea, Dumnezeule, este duhul umil, inima căită şi umilă, Dumnezeule, n-o dispreţui! (Cartea Psalmilor 51, 19)


“O demônio é forte com quem o teme, mas é fraquíssimo com quem o despreza.” São Padre Pio de Pietrelcina