Encontrados 36 resultados para: Mărturiile

  • Au refuzat hotărârile lui şi alianţa pe care o încheiase cu părinţii lor şi mărturiile lui pe care le-a dat înaintea lor: au mers după alte deşertăciuni şi au comis nebuniile altor popoare care îi înconjurau şi despre care le poruncise Domnul: „Să nu faceţi ca ele!”. (Cartea a doua a Regilor 17, 15)

  • Regele a stat lângă coloană şi a încheiat alianţa înaintea Domnului că-l va urma pe Domnul şi va păzi poruncile lui, mărturiile lui şi hotărârile sale din toată inima şi din tot sufletul, întărind cuvintele acestei alianţe scrise în această carte. Şi tot poporul a consimţit la alianţă. (Cartea a doua a Regilor 23, 3)

  • Dăruieşte-i lui Solomón, fiul meu, o inimă neprihănită, ca să păzească poruncile tale, mărturiile tale şi hotărârile tale şi să facă totul ca să construiască templul pe care l-am stabilit!”. (Cartea întâi a Cronicilor 29, 19)

  • Regele a stat lângă coloană şi a încheiat alianţa înaintea Domnului că-l va urma pe Domnul şi va păzi poruncile lui, mărturiile lui şi hotărârile sale din toată inima şi din tot sufletul, împlinind cuvintele alianţei care sunt scrise în această carte. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 31)

  • Regii noştri, căpeteniile noastre, preoţii noştri şi părinţii noştri nu au împlinit legea ta, nu au fost atenţi faţă de poruncile şi mărturiile tale prin care ai mărturisit împotriva lor. (Cartea lui Nehemía 9, 34)

  • Reînnoieşti mărturiile tale faţă de mine, măreşti mânia ta împotriva mea, mereu schimbând zbuciumul din mine. (Cartea lui Iob 10, 17)

  • kaf Toate căile Domnului sunt îndurare şi adevăr pentru cei ce păzesc alianța şi mărturiile sale. (Cartea Psalmilor 25, 10)

  • Dar ei îl ispiteau şi se răzvrăteau împotriva Dumnezeului celui Preaînalt şi n-au păzit mărturiile; (Cartea Psalmilor 78, 56)

  • Mărturiile tale sunt cu totul adevărate, sfinţenia împodobeşte casa ta, Doamne, în vecii vecilor. (Cartea Psalmilor 93, 5)

  • El le-a vorbit din coloana de nor, iar ei au păzit mărturiile lui şi hotărârea pe care le-a dat-o. (Cartea Psalmilor 99, 7)

  • Fericiţi sunt cei care păzesc mărturiile lui şi-l caută din toată inima. (Cartea Psalmilor 119, 2)

  • Ia de la mine ocara şi batjocura, căci am păzit mărturiile tale! (Cartea Psalmilor 119, 22)


“Se você fala das próprias virtudes para se exibir ou para vã ostentação perde todo o mérito.” São Padre Pio de Pietrelcina