Encontrados 2490 resultados para: Sau

  • ca să-mi dea peştera Macpéla, care e a lui şi care este la marginea câmpului său; să mi-o dea pe arginți ca proprietate pentru mormânt în mijlocul vostru!”. (Cartea Genezei 23, 9)

  • Domnul Dumnezeul cerului, care m-a luat din casa tatălui meu şi din casa rudelor mele, care mi-a spus şi mi-a jurat, zicând: «Descendenței tale le voi da această ţară», el îl va trimite pe îngerul său înaintea ta şi tu vei lua de acolo o soţie pentru fiul meu. (Cartea Genezei 24, 7)

  • Servitorul şi-a pus mâna sub coapsa lui Abrahám, stăpânul său, şi i-a jurat cu privire la acest lucru. (Cartea Genezei 24, 9)

  • Servitorul a luat zece cămile dintre cămilele stăpânului său şi a plecat având cu el [lucruri] din toate bunurile stăpânului său. S-a ridicat şi a plecat în Arám-Naharáim, în cetatea lui Nahór. (Cartea Genezei 24, 10)

  • Omul o măsura din priviri în tăcere ca să vadă dacă Domnul a făcut să-i reuşească sau nu călătoria. (Cartea Genezei 24, 21)

  • El mi-a zis: «Domnul, în fața căruia umblu, va trimite pe îngerul său cu tine şi va face să reuşeşti în drumul tău şi vei lua fiului meu o soţie din familia mea şi din casa tatălui meu. (Cartea Genezei 24, 40)

  • Şi acum, dacă voiţi să faceți bunăvoinţă şi adevăr faţă de stăpânul meu, faceți-mi cunoscut; dacă nu, faceți-mi cunoscut iarăşi, ca să mă îndrept la dreapta sau la stânga!”. (Cartea Genezei 24, 49)

  • Servitorul a scos obiectele din argint şi obiecte din aur şi îmbrăcăminte pe care le-a dat Rebécăi; a dat, de asemenea, daruri bogate fratelui său şi mamei sale. (Cartea Genezei 24, 53)

  • iar fiilor concubinelor pe care le-a avut Abrahám le-a dat daruri şi, pe când era încă în viaţă, i-a trimis de lângă Isáac, fiul său, spre răsărit, în ţinutul Qédem. (Cartea Genezei 25, 6)

  • Abrahám şi-a dat duhul şi a murit după o bătrâneţe fericită, bătrân şi sătul [de zile], şi a fost adăugat la poporul său. (Cartea Genezei 25, 8)

  • După moartea lui Abrahám, Dumnezeu l-a binecuvântat pe fiul său Isáac. El locuia lângă Béer-Lahái-Roí. (Cartea Genezei 25, 11)

  • Aceştia sunt anii vieţii lui Ismaél: o sută treizeci şi şapte de ani. El şi-a dat duhul şi a murit şi a fost adăugat la poporul său. (Cartea Genezei 25, 17)


“Um filho espiritual perguntou a Padre Pio: Como posso recuperar o tempo perdido? Padre Pio respondeu-lhe “Multiplique suas boas obras!” São Padre Pio de Pietrelcina