Encontrados 5865 resultados para: i-a

  • Domnul însă mi-a fost alături şi m‑a întărit pentru ca predicarea să se împlinească prin mine şi s‑o audă toate popoarele. Şi am fost salvat din gura leului. (Scrisoarea a doua sf. apostol Paul către Timotéi 4, 17)

  • dar care, la timpul stabilit, a făcut cunoscut cuvântul său prin predicarea ce mi-a fost încredinţată, după porunca lui Dumnezeu, mântuitorul nostru, (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 1, 3)

  • Pentru aceasta te-am lăsat în Créta, ca să duci la îndeplinire ce a mai rămas şi să stabileşti prezbíteri în fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit: (Scrisoarea sf. apostol Paul către Tit 1, 5)

  • te rog pentru copilul meu, pentru Onesím, căruia i-am dat naştere în lanţuri. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filemón 1, 10)

  • Ţi-am scris convins de ascultarea ta, ştiind că vei face chiar mai mult decât îţi spun. (Scrisoarea sf. apostol Paul către Filemón 1, 21)

  • De fapt, căruia dintre îngeri i-a spus vreodată: „Fiul meu eşti tu; eu astăzi te-am născut” şi iarăşi: „Eu îi voi fi lui Tată şi el îmi va fi Fiu”? (Scrisoarea către Evrei 1, 5)

  • Şi căruia dintre îngeri i-a zis vreodată: „Şezi la dreapta mea până când voi pune pe duşmanii tăi scăunel sub picioarele tale!”? (Scrisoarea către Evrei 1, 13)

  • Toate le-ai pus sub picioarele lui”. Aşadar, prin faptul că i-a supus toate, nu a lăsat nimic care să nu-i fie supus. De fapt, acum încă nu vedem că toate îi sunt supuse, (Scrisoarea către Evrei 2, 8)

  • Şi iarăşi: „Eu mă voi încrede în el”, şi din nou: „Iată-ne, eu şi copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu!”. (Scrisoarea către Evrei 2, 13)

  • Deci dacă Iósue i-ar fi dus la odihnă, nu ar mai fi vorbit după acestea despre o altă zi. (Scrisoarea către Evrei 4, 8)

  • Tot la fel şi Cristos: nu şi-a atribuit de la sine gloria de a deveni mare preot, ci i-a dat-o acela care i-a spus: „Fiul meu eşti tu; eu, astăzi, te-am născut”; (Scrisoarea către Evrei 5, 5)

  • pentru că Dumnezeu nu este nedrept, încât să uite faptele voastre şi iubirea pe care aţi arătat-o faţă de numele lui când i-aţi slujit pe sfinţi şi-i slujiţi. (Scrisoarea către Evrei 6, 10)


“O demônio é forte com quem o teme, mas é fraquíssimo com quem o despreza.” São Padre Pio de Pietrelcina