Encontrados 10 resultados para: poticnesc

  • bet Duşmanii mei dau înapoi, se poticnesc şi pier dinaintea feţei tale, (Cartea Psalmilor 9, 4)

  • Când se apropie de mine răufăcătorii, ca să-mi sfâşie trupul, aceştia, asupritorii şi duşmanii mei, se poticnesc şi cad. (Cartea Psalmilor 27, 2)

  • Calea celor vinovaţi este ca bezna: nu ştiu de ce se poticnesc. (Cartea Proverbelor 4, 19)

  • Căci cel drept cade de şapte ori şi se ridică, dar cei vinovaţi se poticnesc în răutate. (Cartea Proverbelor 24, 16)

  • Cei tineri obosesc, iar cei maturi se ostenesc şi se poticnesc, (Cartea profetului Isaía 40, 30)

  • Creşte numărul celor care se poticnesc, ba chiar cad unul peste altul şi zic: «Să ne ridicăm şi să ne întoarcem la poporul nostru, în ţara noastră natală, din faţa sabiei violente!». (Cartea profetului Ieremía 46, 16)

  • Cine este înțelept să priceapă, iar cine pricepe să recunoască acestea: căile Domnului sunt drepte și cei drepți umblă pe ele, dar cei nelegiuiți se poticnesc pe ele! (Cartea profetului Oséa 14, 10)

  • Își amintesc de măreția lui, se poticnesc în timpul mersului lor; se grăbesc spre zidurile sale, este pregătită protecția lor. (Cartea profetului Nahúm 2, 6)

  • În ziua aceea, Domnul cel veșnic îi va proteja pe locuitorii Ierusalímului, și aceia dintre ei care se poticnesc, în ziua aceea, vor fi ca Davíd, iar casa lui Davíd va fi ca Dumnezeu, ca îngerul Domnului înaintea lor. (Cartea profetului Zaharía 12, 8)

  • şi: „piatră de poticnire şi stâncă pentru cădere”. Ei se poticnesc pentru că nu cred în cuvânt; la aceasta au fost sortiţi. (Scrisoarea întâi sf. apostol Petru 2, 8)


“O amor sem temor torna-se presunção.” São Padre Pio de Pietrelcina