Cartea profetului Isaía, 57

1. Cel drept piere şi nu este nimeni să pună la inimă; oamenii de bunăvoinţă sunt luaţi şi nu este nimeni să înţeleagă că cel drept este luat din cauza răutăţii.

2. El intră în pace – ei se odihnesc în aşternuturile lor –, iar el umblă în fidelitate.

3. Apropiaţi-vă, voi, fii ai vrăjitoarei, descedenţă din adulter şi din desfrânare!

4. De cine vă bateţi voi joc? Faţă de cine vă deschideţi gura şi scoateţi limba? Oare nu sunteţi voi fii ai nelegiuirii, descendenţă a minciunii?

5. Voi, care tânjiţi după idolii de sub fiecare copac verde, care înjunghiaţi copiii în văi şi prin crăpăturile stâncilor!

6. Între [pietrele] lucioase ale văii este moştenirea ta; ele sunt sorţii tăi. Pentru ele ai vărsat libaţiune şi ai adus ofrandă. Oare pentru acestea să mă îndur?

7. Pe un munte semeţ şi înalt ţi-ai pus patul şi acolo te-ai suit să aduci jertfă.

8. În spatele uşii şi al uşorilor ai pus amintirea ta, departe de mine te-ai dezgolit, ai urcat şi ai lărgit aşternutul; ai făcut înţelegere cu ei şi ai iubit patul lor, privind la locul lor.

9. Ai coborât la rege cu untdelemn şi ţi-ai înmulţit miresmele. Ţi-ai trimis împuterniciţi până departe, te-ai coborât până în Şeól.

10. De mulţimea drumurilor tale ai obosit, dar nu ai zis: „M-am săturat”. Ţi-ai regăsit vigoarea mâinii, de aceea nu eşti slăbită.

11. De cine te-ai speriat şi ţi-a fost teamă că ai minţit, nu ţi-ai amintit de mine şi nu ai pus la inimă? Oare nu am tăcut eu dintotdeauna şi tu nu te-ai temut de mine?

12. Eu voi face cunoscute dreptatea ta şi faptele tale, dar nu-ţi vor fi de folos.

13. Când vei striga, să te elibereze cei adunaţi de tine! Pe toţi îi va purta vântul şi-i va lua ca pe o suflare. Dar cel ce îşi pune încrederea în mine va moşteni pământul şi va lua în stăpânire muntele meu cel sfânt.

14. Se va spune: „Înălţaţi, înălţaţi şi neteziţi calea; ridicaţi piedica din calea poporului meu!”.

15. Căci aşa vorbeşte Cel mare şi Preaînalt, cel care locuieşte în veşnicie, al cărui nume este sfânt: „Eu locuiesc în înălţime şi sfinţenie şi sunt cu cel cu sufletul zdrobit şi umilit ca să înviorez duhul celor umiliţi şi să fac să trăiască inima celor zdrobiţi.

16. Căci nu pentru totdeauna voi certa şi nu mă voi mânia la nesfârşit, pentru că ar slăbi duhul înaintea mea şi sufletele pe care eu le-am creat.

17. Pentru păcatul lăcomiei sale m-am mâniat şi l-am lovit, m-am ascuns şi m-am mâniat, dar el a umblat rebel pe calea inimii sale.

18. Am văzut căile lui şi îl voi vindeca, îi voi călăuzi şi îi voi copleşi cu mângâieri pe el şi pe ai săi care plâng.

19. Eu creez rodul buzelor. Pace, pace pentru cei de departe şi pentru cei de aproape – spune Domnul – şi-i voi vindeca”.

20. Cei nelegiuiţi sunt ca marea care se revarsă, care nu poate fi stăvilită: ea revarsă din apele sale mâl şi noroi.

21. „Nu este pace – spune Domnul – pentru cei nelegiuiţi”.