1. Ascultați ceea ce Domnul spune: „Ridică-te și ceartă-te cu munții și să asculte colinele glasul tău!”.

2. Ascultaţi, munţi, cearta Domnului și voi, temelii veșnice ale pământului! Pentru că Domnul are un proces împotriva poporului său, vrea să-l certe pe Israél.

3. „Poporul meu, ce ți-am făcut și cu ce te-am obosit? Răspunde-mi!

4. Căci te-am făcut să ieși din țara Egiptului, te-am răscumpărat din casa sclavilor; i-am trimis înaintea ta pe Moise, pe Áaron și pe Míriam.

5. Poporul meu, amintește-ți ce plănuia Bálac, regele din Moáb, și ce i-a răspuns Balaám, fiul lui Beór, de la Șitím până la Ghilgál, ca să cunoști [faptele de] dreptate ale Domnului!

6. Cu ce voi veni în întâmpinarea Domnului și cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului celui Preaînalt? Oare voi veni înaintea lui cu arderi de tot și cu viței de un an?

7. Oare îi plac Domnului miile de berbeci și zecile de mii de râuri de untdelemn? Îl voi da eu pe întâiul meu născut pentru nelegiuirea mea, pe rodul pântecelui meu, pentru păcatul sufletului meu?

8. Ți s-a făcut cunoscut, omule, ce este bine și ceea ce caută Domnul de la tine: nimic altceva decât să împlinești judecata, să iubești îndurarea și să umbli în umilință cu Dumnezeul tău.

9. Glasul Domnului strigă către cetate și [cel care are înțelepciune] se teme de numele tău. Ascultați, triburi! Cine a fixat?

10. Mai este vreun om în casa nelegiuită, printre vistieriile nelegiuirii și efele micșorate și blestemate?

11. Voi putea fi curat cu balanțele nelegiuirii și cu sacul cu pietre înșelătoare?

12. Bogații lor s-au umplut de violență și locuitorii lui vorbesc minciuni și limba gurii lor este înșelătoare.

13. Și eu te voi lovi până te vei îmbolnăvi, te voi devasta pentru păcatele tale.

14. Tu vei mânca, dar nu te vei sătura și foamete va fi în tine. Vei pune deoparte, dar nu vei salva, și ceea ce vei salva voi da sabiei.

15. Vei semăna, dar nu vei secera, vei zdrobi măsline, dar nu te vei unge cu untdelemn, vei face must, dar nu vei bea vin.

16. Sunt observate hotărârile lui Omrí și toate faptele casei lui Aháb; umblați după planurile lor, așa încât te voi da să fii o ruină și pe locuitorii tăi, pentru a fi scuipați. Veți purta ocara poporului meu.





“Não abandone sua alma à tentação, diz o Espírito Santo, já que a alegria do coração é a vida da alma e uma fonte inexaurível de santidade.” São Padre Pio de Pietrelcina