Gefunden 104 Ergebnisse für: îndurare

  • Iată, slujitorul tău a aflat har în ochii tăi şi tu mi-ai arătat o mare îndurare făcând să trăiască sufletul meu, dar eu nu pot să fug în munţi, căci răul se va lipi de mine şi voi muri. (Cartea Genezei 19, 19)

  • Când m-a scos Dumnezeu din casa tatălui meu, i-am zis ei: «Fă-mi această [faptă] de îndurare: în toate locurile unde vom merge, spune despre mine: ‹Este fratele meu›!»”. (Cartea Genezei 20, 13)

  • Şi a zis: „Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Abrahám, te rog, fă să se întâmple [să am noroc] astăzi şi arată îndurare faţă de stăpânul meu, Abrahám! (Cartea Genezei 24, 12)

  • Fata căreia îi voi zice: «Înclină-ţi, te rog, urciorul ca să beau!» şi care va răspunde: «Bea şi voi adăpa şi cămilele tale», ea să fie aceea pe care ai rânduit-o pentru servitorul tău Isáac! Şi prin aceasta voi cunoaşte că ai arătat îndurare față de stăpânul meu”. (Cartea Genezei 24, 14)

  • Dumnezeul cel Atotputernic să vă facă să aflați îndurare înaintea omului aceluia şi să-l trimită împreună cu voi şi pe celălalt frate al vostru, şi pe Beniamín! Iar eu, dacă trebuie să fiu lipsit de copiii mei, lipsit să fiu!”. (Cartea Genezei 43, 14)

  • Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: ,,Domnul, Domnul este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi de adevăr, (Cartea Exodului 34, 6)

  • «Domnul este încet la mânie şi plin de îndurare, iartă fărădelegea şi răzvrătirea; dar nu ţine pe cel vinovat drept nevinovat şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii, până la a treia şi a patra [generaţie]». (Cartea Numerilor 14, 18)

  • Căci Domnul Dumnezeul tău este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va părăsi şi nu te va nimici. El nu uită alianţa cu părinţii tăi pe care le-a jurat-o. (Cartea Deuteronómului 4, 31)

  • Nu au avut îndurare faţă de casa lui Ierubáal – Ghedeón – după tot binele pe care-l făcuse el lui Israél. (Cartea Judecătorilor 8, 35)

  • Noémi le-a zis celor două nurori ale ei: „Mergeţi şi întoarceţi-vă fiecare la casa mamei ei! Domnul să aibă îndurare de voi aşa cum voi aţi avut îndurare faţă de cei care au murit şi faţă de mine! (Cartea lui Rut 1, 8)

  • Noémi i-a zis nurorii sale: „Să fie el binecuvântat de Domnul, care nu renunţă la îndurare faţă de cei vii şi faţă de cei morţi!”. Noémi i-a [mai] spus: „Omul acesta este rudă cu noi, este dintre cei care pot să ne răscumpere”. (Cartea lui Rut 2, 20)

  • Saul le-a zis chenéilor: „Mergeţi, îndepărtaţi-vă şi ieşiţi din mijlocul lui Amaléc, ca să nu vă nimicesc împreună cu el! Căci voi aţi arătat îndurare faţă de fiii lui Israél când au ieşit din Egipt”. Şi chenéii au plecat din mijlocul lui Amaléc. (Cartea întâi a lui Samuél 15, 6)


“Se você tem dúvidas sobre a fé é exatamente porque tem fé!” São Padre Pio de Pietrelcina