Gefunden 462 Ergebnisse für: Cetatea

  • căci el aştepta cetatea care are temelii, al cărei arhitect şi constructor este Dumnezeu. (Scrisoarea către Evrei 11, 10)

  • Dar voi v-aţi apropiat de muntele Sión, de cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalímul ceresc, de zecile de mii de îngeri în sărbătoare, (Scrisoarea către Evrei 12, 22)

  • Curtea din afara templului las-o deoparte şi n-o măsura, pentru că a fost dată păgânilor! Ei vor călca în picioare cetatea cea sfântă timp de patruzeci şi două de luni, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 11, 2)

  • Şi un alt înger, al doilea, l-a urmat, spunând: „A căzut, a căzut Babilónul, [cetatea] cea mare, cea care a îmbătat toate neamurile cu vinul furiei desfrânării ei”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 14, 8)

  • Iar cetatea cea mare s-a rupt în trei părţi, iar cetăţile neamurilor s-au prăbuşit. Şi şi-a adus aminte Dumnezeu de Babilónul cel mare, ca să-i dea potirul cu vinul mâniei sale aprinse. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 16, 19)

  • Iar femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare care are autoritate peste regii pământului”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 17, 18)

  • vor sta deoparte de frică din cauza chinurilor ei şi vor zice: „Vai! Vai! Tu, cetatea cea mare, Babilón, cetatea cea puternică! Într-un singur ceas a venit judecata ta”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 18, 10)

  • spunând: „Vai! Vai! Tu, cetatea cea mare care te îmbrăcai în in fin, în purpură şi roşu aprins, care te împodobeai cu aur, cu pietre preţioase şi mărgăritare, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 18, 16)

  • Îşi puneau praf pe cap şi strigau plângând şi jelind: „Vai! Vai! Cetatea cea mare, din abundenţa căreia s-au îmbogăţit toţi cei care au corăbii pe mare, într-un singur ceas a fost devastată! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 18, 19)

  • Atunci, un înger puternic a ridicat o piatră cât [o piatră] de moară şi a aruncat-o în mare, zicând: „Cu aceeaşi violenţă va fi aruncat Babilónul, cetatea cea mare, şi nu va mai fi găsit. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 18, 21)

  • Ele s-au suit pe faţa pământului şi au încercuit tabăra sfinţilor şi cetatea iubită. Dar a căzut foc din cer şi i-a devorat, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 20, 9)

  • Şi am mai văzut cetatea cea sfântă, Ierusalímul cel nou, coborând din cer, de la Dumnezeu, pregătită ca o mireasă împodobită pentru mirele ei. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 2)


“Para que se preocupar com o caminho pelo qual Jesus quer que você chegue à pátria celeste – pelo deserto ou pelo campo – quando tanto por um como por outro se chegará da mesma forma à beatitude eterna?” São Padre Pio de Pietrelcina