Gefunden 29 Ergebnisse für: Râde

  • Sára a zis: „Dumnezeu m-a făcut de râs; oricine va auzi va râde de mine”. (Cartea Genezei 21, 6)

  • Acesta este cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva lui: «Te dispreţuieşte şi râde de tine fecioara, fiica Siónului. În urma ta dă din cap fiica Ierusalímului. (Cartea a doua a Regilor 19, 21)

  • Fiii lui Israél, când au văzut mulţimea lor, s-au tulburat foarte mult şi au zis unii către alţii: „Aceştia vor rade toată suprafaţa pământului, iar munţii cei mai înalţi, văile şi dealurile nu vor putea rezista greutăţii lor!”. (Cartea Iudítei 7, 4)

  • Iată, ar fi o ruşine pentru noi dacă vom lăsa să plece o astfel de femeie fără să fi stat de vorbă cu ea! Căci dacă nu o vom atrage, se va râde de noi”. (Cartea Iudítei 12, 12)

  • De devastare şi de foamete vei râde şi nu te vei teme de animalele pământului. (Cartea lui Iob 5, 22)

  • El râde de agitaţia din cetate, nu aude zgomotul celui care l-ar forţa. (Cartea lui Iob 39, 7)

  • Când bate din aripi spre înalt, râde de cal şi de călăreţul său. Calul (Cartea lui Iob 39, 18)

  • Râde de frică şi nu se înspăimântă; nu dă înapoi dinaintea sabiei. (Cartea lui Iob 39, 22)

  • Ca pleava este considerată bâta şi râde de lancea care vibrează. (Cartea lui Iob 41, 21)

  • Cel care locuieşte în ceruri surâde, Domnul râde de ei. (Cartea Psalmilor 2, 4)

  • Domnul însă râde de el, căci vede că i-a venit ziua. (Cartea Psalmilor 37, 13)

  • Prin aceasta voi cunoaşte că îţi afli plăcerea în mine, dacă duşmanul meu nu va râde de mine. (Cartea Psalmilor 41, 12)


“Não desperdice suas energias em coisas que geram preocupação, perturbação e ansiedade. Uma coisa somente é necessária: elevar o espírito e amar a Deus.” São Padre Pio de Pietrelcina