Gefunden 179 Ergebnisse für: Templul

  • După aceea, Ióas a avut la inimă să înnoiască templul Domnului. (Cartea a doua a Cronicilor 24, 4)

  • Regele şi Iehoiáda îl dădeau celor care făceau lucrarea slujirii în casa Domnului, celor tocmiţi ca să cioplească piatră şi să facă gravuri ca să înnoiască templul Domnului, ca şi lucrătorilor în fier şi în bronz, ca să întărească templul Domnului. (Cartea a doua a Cronicilor 24, 12)

  • Regele Ezechía s-a ridicat, a adunat căpeteniile cetăţii şi a urcat la templul Domnului. (Cartea a doua a Cronicilor 29, 20)

  • În al optsprezecelea an al domniei lui, după ce a purificat ţara şi casa, i-a trimis pe Şafán, fiul lui Aţalía, pe Maaséia, căpetenia cetăţii, şi pe Ióah, fiul lui Ioaház, cronicarul, să întărească templul Domnului Dumnezeului său. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 8)

  • Regele a urcat la templul Domnului împreună cu toţi oamenii lui Iúda şi locuitorii Ierusalímului, preoţii, levíţii şi tot poporul, de la cel mai mare până la cel mai mic. A citit înaintea lor toate cuvintele din Cartea Alianţei care fusese găsită în templul Domnului. (Cartea a doua a Cronicilor 34, 30)

  • Capii părinteşti ai lui Iúda şi ai lui Beniamín, preoţii şi levíţii, toţi aceia al căror duh l-a trezit Dumnezeu s-au sculat să meargă să zidească templul lui Dumnezeu care este la Ierusalím. (Cartea lui Ésdra 1, 5)

  • Dar mulţi dintre preoţii şi levíţii şi dintre capii părinteşti în vârstă care văzuseră templul dinainte, când se puneau temeliile acestei case înaintea lor, plângeau cu glas puternic, iar mulţi îşi ridicau glasul de bucurie. (Cartea lui Ésdra 3, 12)

  • Duşmanii lui Iúda şi ai lui Beniamín au auzit că fiii captivităţii construiesc templul Domnului Dumnezeului lui Israél. (Cartea lui Ésdra 4, 1)

  • După aceea, Zorobabél, fiul lui Şeáltiél, şi Iósue, fiul lui Ioţadác, s-au ridicat şi au început să construiască templul lui Dumnezeu care este în Ierusalím; cu ei erau profeţii lui Dumnezeu care îi susţineau. (Cartea lui Ésdra 5, 2)

  • Chiar şi obiectele de aur şi de argint ale casei lui Dumnezeu pe care le luase Nabucodonosór din templul care era în Ierusalím şi le adusese în templul din Babilón, regele Círus le-a scos din templul din Babilón şi au fost date [unuia] cu numele de Şeşbaţár, pe care l-a pus guvernator (Cartea lui Ésdra 5, 14)

  • şi căruia i-a zis: ‹Ia aceste obiecte, mergi, du-le în templul din Ierusalím şi să fie reconstruită casa lui Dumnezeu pe locul ei!›. (Cartea lui Ésdra 5, 15)

  • Chiar şi obiectele de aur şi de argint ale casei lui Dumnezeu pe care le-a luat Nabucodonosór din templul de la Ierusalím şi le-a adus la Babilón să fie date înapoi şi să fie duse în templul din Ierusalím la locul lor şi să le pui în casa lui Dumnezeu!». (Cartea lui Ésdra 6, 5)


“Não queremos aceitar o fato de que o sofrimento é necessário para nossa alma e de que a cruz deve ser o nosso pão cotidiano. Assim como o corpo precisa ser nutrido, também a alma precisa da cruz, dia a dia, para purificá-la e desapegá-la das coisas terrenas. Não queremos entender que Deus não quer e não pode salvar-nos nem santificar-nos sem a cruz. Quanto mais Ele chama uma alma a Si, mais a santifica por meio da cruz.” São Padre Pio de Pietrelcina