Gefunden 93 Ergebnisse für: avem

  • Pe aceasta o avem ca o ancoră a sufletului, sigură şi puternică, ce pătrunde dincolo de catapeteasmă, (Scrisoarea către Evrei 6, 19)

  • Într-adevăr, de un astfel de mare preot avem nevoie: sfânt, nevinovat, fără pată, separat de păcătoşi, mai presus de ceruri; (Scrisoarea către Evrei 7, 26)

  • Punctul de căpătâi din cele spuse este că avem un astfel de mare preot, care s-a aşezat de-a dreapta tronului maiestăţii în ceruri, (Scrisoarea către Evrei 8, 1)

  • Prin urmare, şi noi, care avem un astfel de nor de martori care ne înconjoară, să îndepărtăm orice povară şi păcatul care ne împresoară, să alergăm cu perseverenţă în lupta care ne stă înainte, (Scrisoarea către Evrei 12, 1)

  • De altfel, dacă noi îi cinstim pe părinţii trupeşti, cu cât mai mult nu trebuie să ne supunem Tatălui duhurilor că avem viaţă? (Scrisoarea către Evrei 12, 9)

  • [Primii] ne pedepseau doar pentru puţine zile, după cum li se părea lor că e bine, dar el o face în folosul nostru, ca să avem parte de sfinţenia lui. (Scrisoarea către Evrei 12, 10)

  • De aceea, noi care am primit împărăţia nezdruncinată avem harul prin care aducem cult într-un mod plăcut lui Dumnezeu, cu evlavie şi teamă, (Scrisoarea către Evrei 12, 28)

  • Noi avem un altar de la care nu au dreptul să mănânce slujitorii cortului. (Scrisoarea către Evrei 13, 10)

  • Pentru că noi nu avem aici o cetate stabilă, ci o căutăm pe aceea care trebuie să vină. (Scrisoarea către Evrei 13, 14)

  • Rugaţi-vă pentru noi! Suntem convinşi că avem conştiinţa curată, voind să ne comportăm bine în toate. (Scrisoarea către Evrei 13, 18)

  • Şi avem şi mai sigur cuvântul profetic la care faceţi bine că luaţi aminte ca la o candelă ce străluceşte în loc întunecos până când se va lumina de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre. (Scrisoarea a doua a sf. apostol Petru 1, 19)

  • Dacă spunem că avem comuniune cu el, dar umblăm în întuneric, minţim şi nu înfăptuim adevărul. (Scrisoarea întâi a sf. apostol Ioan 1, 6)


“O amor sem temor torna-se presunção.” São Padre Pio de Pietrelcina