Found 29501 Results for: În

  • Iar tuturor ființelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor animalelor ce se târăsc pe pământ, care au în ele suflare de viaţă, le dau toată iarba verde ca hrană”. Şi aşa a fost. (Cartea Genezei 1, 30)

  • Şi Dumnezeu a privit toate cele pe care le făcuse şi, iată, erau foarte bune. Şi a fost seară, şi a fost dimineaţă: ziua a şasea. (Cartea Genezei 1, 31)

  • Astfel s-au împlinit cerurile şi pământul şi toată oştirea lor. (Cartea Genezei 2, 1)

  • Şi a împlinit Dumnezeu în ziua a şaptea lucrarea pe care o făcuse. Şi s-a odihnit în ziua a şaptea de la toată lucrarea pe care o făcuse. (Cartea Genezei 2, 2)

  • Şi Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ea s-a odihnit de la toată lucrarea pe care a creat-o atunci când a făcut-o. (Cartea Genezei 2, 3)

  • Acestea sunt originile cerului şi ale pământului, atunci când au fost create. Când Domnul Dumnezeu a făcut pământul şi cerul, (Cartea Genezei 2, 4)

  • nu era pe pământ nicio plantă a câmpului şi nu răsărise iarbă pe câmpie, pentru că Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ şi nu era încă niciun om care să lucreze pământul. (Cartea Genezei 2, 5)

  • Un izvor ieşea din pământ şi uda toată faţa pământului. (Cartea Genezei 2, 6)

  • Domnul Dumnezeu l-a plăsmuit pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul a devenit fiinţă vie. (Cartea Genezei 2, 7)

  • Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Éden, spre răsărit, şi l-a pus acolo pe omul pe care îl plăsmuise. (Cartea Genezei 2, 8)

  • Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuţi la vedere şi buni de mâncat, pomul vieţii în mijlocul grădinii şi pomul cunoaşterii binelui şi răului. (Cartea Genezei 2, 9)

  • Un râu ieşea din Éden ca să ude grădina şi de acolo se împărţea în patru braţe. (Cartea Genezei 2, 10)


“Seja paciente nas aflições que o Senhor lhe manda.” São Padre Pio de Pietrelcina