Found 872 Results for: Acolo

  • Când au ajuns la Gorén Ha-Atád, care este dincolo de Iordán, l-au jelit acolo cu jale mare şi impresionantă. [Iosíf] a ţinut pentru tatăl său un bocet de şapte zile. (Cartea Genezei 50, 10)

  • El le-a zis fiicelor sale: ,,Unde este? De ce l-aţi lăsat [acolo] pe omul acela? Chemaţi-l să mănânce pâine!”. (Cartea Exodului 2, 20)

  • Şi în ziua aceea voi deosebi ţinutul Goşén, unde stă poporul meu: acolo nu vor fi tăuni, pentru ca să cunoşti că eu, Domnul, sunt în mijlocul ţării. (Cartea Exodului 8, 18)

  • Vom merge cale de trei zile în pustiu şi acolo vom aduce jertfe Domnului Dumnezeului nostru, după cum ne va spune”. (Cartea Exodului 8, 23)

  • turmele noastre tot trebuie să meargă cu noi; nicio copită nu va rămâne, căci din ele vom aduce jertfă Domnului Dumnezeului nostru. Iar noi nu ştim ce vom jertfi Domnului până nu vom ajunge acolo”. (Cartea Exodului 10, 26)

  • Moise a zis poporului: ,,Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta în care aţi ieşit din Egipt, din casa sclaviei; căci cu mână puternică v-a scos Domnul de acolo. Să nu se mănânce [nimic] dospit! (Cartea Exodului 13, 3)

  • [Moise] a strigat către Domnul şi Domnul i-a arătat un lemn. El l-a aruncat în apă şi apa s-a îndulcit. Acolo i-a dat o hotărâre şi o judecată şi acolo l-a pus la încercare. (Cartea Exodului 15, 25)

  • Au ajuns la Elím și acolo erau douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de palmieri. Şi-au aşezat tabăra acolo, lângă ape. (Cartea Exodului 15, 27)

  • Acolo, poporul era însetat de apă; poporul murmura împotriva lui Moise şi zicea: „De ce ne-ai făcut să urcăm din Egipt? Ca să ne faci să murim de sete pe mine, pe fiii mei şi turmele mele?”. (Cartea Exodului 17, 3)

  • Iată, eu voi sta înaintea ta acolo, pe stâncă, în Hóreb; tu vei lovi stânca şi va ieşi din ea apă şi poporul va bea”. Moise a făcut aşa în văzul bătrânilor lui Israél. (Cartea Exodului 17, 6)

  • Iétro, socrul lui Moise, a venit cu fiii acestuia şi cu soţia lui la Moise în pustiu, acolo unde îşi aşezase tăbăra, la muntele lui Dumnezeu. (Cartea Exodului 18, 5)

  • Domnul a coborât pe muntele Sínai, pe vârful muntelui. Domnul l-a chemat pe Moise pe vârful muntelui, iar Moise s-a suit acolo. (Cartea Exodului 19, 20)


“Caminhe com alegria e com o coração o mais sincero e aberto que puder. E quando não conseguir manter esta santa alegria, ao menos não perca nunca o valor e a confiança em Deus.” São Padre Pio de Pietrelcina