Found 137 Results for: Poruncă

  • căci l-am ales ca el să lase poruncă fiilor săi şi casei sale de după el să păstreze calea Domnului şi să facă dreptate şi judecată, pentru ca Domnul să ducă la îndeplinire ceea ce i-a spus lui Abrahám”. (Cartea Genezei 18, 19)

  • A dat aceeaşi poruncă celui de-al doilea, celui de-al treilea şi tuturor care mergeau în urma turmelor, zicând: „Aşa să-i vorbiţi lui Esáu când îl veţi întâlni! (Cartea Genezei 32, 20)

  • Iar tu dă-le această poruncă: «Aşa să faceţi! Luaţi-vă din ţara Egiptului care pentru copiii voştri şi pentru soţiile voastre; luaţi-l şi pe tatăl vostru şi veniţi înapoi! (Cartea Genezei 45, 19)

  • Fiii lui Lévi au făcut după porunca lui Moise. Şi au căzut din popor, în acea zi, circa trei mii de oameni. (Cartea Exodului 32, 28)

  • Moise a dat porunca să se spună în tabără ca nimeni, nici bărbat, nici femeie, să nu mai aducă daruri pentru sanctuar. Iar poporul a încetat să mai aducă. (Cartea Exodului 36, 6)

  • Acesta este inventarul cortului, al cortului mărturiei, făcut din porunca lui Moise, munca levíţilor sub conducerea lui Itamára, fiul lui Áaron, preotul. (Cartea Exodului 38, 21)

  • Să ţină porunca mea, ca să nu poarte asupra sa păcatul şi să nu moară din cauza lui pentru că au profanat-o! Eu sunt Domnul care îi sfinţeşte. (Cartea Leviticului 22, 9)

  • Căci a dispreţuit cuvântul Domnului şi a încălcat porunca lui; să fie nimicit şi nelegiuirea lui va fi asupra lui»”. (Cartea Numerilor 15, 31)

  • Iată că am primit [poruncă] să binecuvântez. El a binecuvântat, iar eu nu pot întoarce. (Cartea Numerilor 23, 20)

  • Ei au zis: „Domnul a poruncit domnului meu să dea ţara ca moştenire prin tragere la sorţi fiilor lui Israél. Domnul meu a primit poruncă de la Domnul să dea moştenirea lui Ţelofhád, fratele nostru, fiicelor lui. (Cartea Numerilor 36, 2)

  • Căci porunca aceasta pe care ţi-o dau eu astăzi nu este prea înaltă pentru tine, nici prea departe de tine; (Cartea Deuteronómului 30, 11)

  • Domnul i-a zis lui Moise: „Iată, se apropie zilele când vei muri! Cheamă-l pe Iósue şi staţi în cortul întâlnirii şi eu îi voi da poruncă!”. Moise şi Iósue s-au dus şi au stat în cortul întâlnirii. (Cartea Deuteronómului 31, 14)


“Há alegrias tão sublimes e dores tão profundas que não se consegue exprimir com palavras. O silêncio é o último recurso da alma, quando ela está inefavelmente feliz ou extremamente oprimida!” São Padre Pio de Pietrelcina