Found 5865 Results for: i-a

  • Atunci am căzut înaintea picioarelor lui ca să mă prostern înaintea lui. Dar el mi-a zis: „Vezi să nu faci asta! Sunt şi eu un slujitor împreună cu tine şi cu fraţii tăi care au mărturia lui Isus. Pe Dumnezeu să-l adori!”. De fapt, mărturia lui Isus este duhul profeţiei. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 19, 10)

  • Ele s-au suit pe faţa pământului şi au încercuit tabăra sfinţilor şi cetatea iubită. Dar a căzut foc din cer şi i-a devorat, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 20, 9)

  • Iar mie mi-a zis: „S-au împlinit. Eu sunt alfa şi omega, începutul şi sfârşitul. Celui care este însetat, eu îi voi da în dar din izvorul apei vieţii. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 6)

  • Şi m-a luat în duh pe un munte mare şi înalt şi mi-a arătat cetatea cea sfântă, Ierusalímul, care cobora din cer, de la Dumnezeu. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 21, 10)

  • Apoi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, strălucitor ca cristalul, care ieşea din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 22, 1)

  • Şi mi-a zis: „Acestea sunt cuvinte adevărate şi vrednice de crezare, iar Domnul Dumnezeul duhurilor profeţilor l-a trimis pe îngerul său ca să le arate slujitorilor săi ceea ce trebuie să se întâmple în curând. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 22, 6)

  • Iar eu, Ioan, sunt cel care am auzit şi am văzut acestea. Când le-am auzit şi le-am văzut, am căzut la picioarele îngerului care mi-a arătat acestea, ca să-l ador. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 22, 8)

  • Dar el mi-a zis: „Vezi să nu [faci asta]! Sunt şi eu un slujitor împreună cu tine şi cu fraţii tăi, cu profeţii şi cu cei care păstrează cuvintele cărţii acesteia. Pe Dumnezeu să-l adori!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 22, 9)

  • Apoi mi-a zis: „Nu sigila cuvintele profeţiei cărţii acesteia, pentru că timpul este aproape! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 22, 10)


“Viva sempre sob o olhar do Bom Pastor e você ficara’ imune aos pastos contaminados.” São Padre Pio de Pietrelcina