Found 1427 Results for: până

  • Să luaţi un mănunchi de isop, înmuiaţi-l în sângele din vas şi să [ungeți] pragul de sus şi cei doi uşori ai uşii cu sângele din vas! Nimeni dintre voi să nu iasă din uşa casei sale până dimineaţa! (Cartea Exodului 12, 22)

  • La miezul nopţii, Domnul i-a lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraón, care şedea pe tronul său, până la întâiul născut al celui închis în temniţă şi până la toţi întâii născuţi ai animalelor. (Cartea Exodului 12, 29)

  • şi, pentru că Faraón se încăpăţâna să nu ne lase să plecăm, Domnul i-a ucis pe toţi întâii-născuţi din ţara Egiptului, de la întâii-născuţi ai oamenilor până la întâii-născuţi ai animalelor. De aceea eu jertfesc Domnului orice întâi-născut de parte bărbătească şi-l răscumpăr pe orice întâi-născut dintre fiii mei». (Cartea Exodului 13, 15)

  • Egipténii i-au urmărit şi au intrat după ei toţi caii lui Faraón, carele lui şi călăreţii lui, până în mijlocul mării. (Cartea Exodului 14, 23)

  • Au căzut peste ei frica şi groaza; de măreţia braţului tău, au încremenit ca piatra până când a trecut poporul tău, Doamne! Până când a trecut poporul acesta pe care l-ai dobândit. (Cartea Exodului 15, 16)

  • Moise le-a zis: ,,Nimeni să nu lase ceva din ea până dimineaţă!”. (Cartea Exodului 16, 19)

  • Dar n-au ascultat de Moise şi unii au lăsat din ea până dimineaţă; însă a făcut viermi şi s-a stricat. Moise s-a mâniat pe ei. (Cartea Exodului 16, 20)

  • El le-a zis: „Iată ce a zis Domnul: «Mâine este zi de odihnă, un sabát sfânt pentru Domnul; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert şi strângeţi tot ceea ce rămâne ca să fie păstrat până dimineaţă!»”. (Cartea Exodului 16, 23)

  • Au păstrat-o până dimineaţă, după cum poruncise Moise; nu s-a stricat, nici nu au fost viermi în ea. (Cartea Exodului 16, 24)

  • Domnul i-a zis lui Moise: ,,Până când veți refuza să păziţi poruncile şi legile mele? (Cartea Exodului 16, 28)

  • Fiii lui Israél au mâncat mană patruzeci de ani, până au intrat în ţara locuită; au mâncat mană până când au ajuns la marginea ţării Canaán. (Cartea Exodului 16, 35)

  • Mâinile lui Moise s-au îngreunat; ei au luat o piatră, au pus-o sub el iar el s-a aşezat pe ea. Iar Áaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul de o parte şi altul de cealaltă; şi mâinile lui au rămas stabile până la apusul soarelui. (Cartea Exodului 17, 12)


“Que Jesus reine sempre soberano no seu coração e o faça cada vez mais digno de seus divinos dons.” São Padre Pio de Pietrelcina