1. Bildád din Şúah a luat cuvântul şi a spus:

2. „Până când veţi pune limită cuvintelor? Înţelegeţi şi apoi vom vorbi!

3. De ce suntem consideraţi ca animalele, precum cei impuri, în ochii voştri?

4. Tu, care eşti ros de mânia ta, oare pentru tine să fie abandonat pământul şi stânca să se mute din locul său?

5. Chiar şi lumina celor nelegiuiţi se va stinge şi nu va străluci flacăra focului lor.

6. Lumina se va întuneca în cortul lui şi candela se va stinge deasupra sa.

7. Paşii săi viguroşi se vor restrânge şi planurile sale îl vor dărâma.

8. Căci va fi împins cu picioarele sale în plasă şi va umbla în laţ.

9. Este prins de călcâi în cursă şi reţeaua îl apucă.

10. Funia pentru el este ascunsă în pământ şi capcana sa este de-a lungul căii.

11. De jur împrejur îl înfricoşează spaimele şi-l urmăresc pas cu pas.

12. Vigoarea lui va fi [mistuită] de foamete şi nenorocirea va fi lângă el.

13. Părţile pielii sale vor fi devorate, părţile lui le va devora întâiul născut al morţii.

14. Va fi smuls din cortul siguranţei sale, va fi făcut să păşească spre regele spaimelor.

15. Va locui în cortul său cel care nu este al său şi va fi presărat sulf deasupra locuinţei lui.

16. Dedesubt i se usucă rădăcinile, iar deasupra îi sunt tăiate ramurile.

17. Amintirea lui va pieri de pe pământ şi nu va avea nume în afară.

18. Va fi condus de la lumină la întuneric şi va fi izgonit din lume.

19. Nu va avea nici urmaşi şi nici descendenţă în poporul său, niciun supravieţuitor în locuinţele sale.

20. La ziua lui, se vor uimi cei din urmă, iar pe cei de odinioară îi va apuca groaza.

21. Într-adevăr, acestea sunt locuinţele celui nedrept, acesta este locul celui care nu-l cunoaşte pe Dumnezeu”.





“Se quiser me encontrar, vá visitar Jesus Sacramentado; eu também estou sempre lá.” São Padre Pio de Pietrelcina