Fundar 2813 Resultados para: Domnului

  • [Abrahám] a zis: „Iată, am îndrăznit să mai vorbesc Domnului meu. Poate se vor găsi acolo douăzeci!”. A răspuns: „Nu o voi distruge de dragul celor douăzeci!”. (Cartea Genezei 18, 31)

  • Căci noi vom nimici locul acesta, pentru că a ajuns mare strigătul lor înaintea Domnului. Şi Domnul ne-a trimis ca să-l nimicim”. (Cartea Genezei 19, 13)

  • Abrahám s-a trezit dis-de-dimineaţă spre locul în care stătuse înaintea Domnului, (Cartea Genezei 19, 27)

  • A plantat un tamarisc la Béer-Şéba şi a invocat acolo numele Domnului Dumnezeului celui Veşnic. (Cartea Genezei 21, 33)

  • Atunci îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi a zis: „Abrahám, Abrahám!”. El a spus: „Iată-mă!”. (Cartea Genezei 22, 11)

  • Îngerul Domnului l-a chemat din cer a doua oară pe Abrahám (Cartea Genezei 22, 15)

  • şi a zis: „Mă jur pe mine însumi – oracolul Domnului – pentru că ai făcut lucrul acesta şi nu l-ai cruţat pe unicul tău fiu, (Cartea Genezei 22, 16)

  • şi a zis: «Vino, binecuvântatul Domnului! De ce stai afară? Eu am pregătit casa şi loc pentru cămile»”. (Cartea Genezei 24, 31)

  • Când a auzit servitorul lui Abrahám cuvintele lor, s-a aruncat la pământ înaintea Domnului. (Cartea Genezei 24, 52)

  • Isáac s-a rugat Domnului pentru soţia sa, căci era sterilă. Domnul l-a ascultat şi Rebéca, soţia sa, a zămislit. (Cartea Genezei 25, 21)

  • A zidit acolo un altar şi a invocat numele Domnului şi şi-a fixat cortul acolo. Servitorii lui Isáac au săpat acolo o fântână. (Cartea Genezei 26, 25)

  • «Adâu-mi vânat şi fă-mi o gustare ca să mănânc! Și te voi binecuvânta în faţa Domnului înainte de a muri». (Cartea Genezei 27, 7)


“Nossa Senhora recebeu pela inefável bondade de Jesus a força de suportar até o fim as provações do seu amor. Que você também possa encontrar a força de perseverar com o Senhor até o Calvário!” São Padre Pio de Pietrelcina