Fundar 9265 Resultados para: care

  • Ceilalţi oameni, cei care n-au fost ucişi de aceste plăgi, nici nu s-au convertit de la faptele mâinilor lor: n-au încetat să adore demonii şi idolii de aur, de argint, de bronz, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble (Apocalipsul sf. apostol Ioan 9, 20)

  • Atunci, îngerul pe care-l văzusem stând [în picioare] pe mare şi pe uscat şi-a ridicat mâna dreaptă spre cer (Apocalipsul sf. apostol Ioan 10, 5)

  • şi a jurat pe cel care este viu în vecii vecilor, pe cel care a creat cerul şi cele ce sunt pe el, pământul şi cele ce sunt pe el, marea şi cele ce sunt în ea: „Nu va mai fi timp!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 10, 6)

  • Şi glasul pe care-l auzisem din cer mi-a vorbit din nou, spunând: „Du-te şi ia cartea deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe pământ!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 10, 8)

  • După aceea, mi s-a dat o trestie ca un toiag şi mi s-a spus: „Ridică-te şi măsoară templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei care se prosternă în el! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 11, 1)

  • Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două candelabre care stau înaintea Stăpânului pământului. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 11, 4)

  • Dar când vor termina mărturia lor, Fiara care se ridică din abis va face război cu ei, îi va învinge şi-i va ucide. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 11, 7)

  • Cadavrele lor vor fi în pieţele cetăţii celei mari, care se numeşte, în sens spiritual, Sodóma şi Egipt, unde a fost răstignit şi Domnul lor (Apocalipsul sf. apostol Ioan 11, 8)

  • Dar după trei zile şi jumătate a intrat în ei duhul vieţii de la Dumnezeu şi au stat pe picioarele lor şi o mare groază a căzut peste cei care îi priveau. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 11, 11)

  • Atunci au auzit un glas puternic din ceruri care le spunea: „Urcaţi aici!”. Iar ei au urcat la cer într-un nor în timp ce duşmanii lor îi priveau. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 11, 12)

  • În ceasul acela, a venit un mare cutremur şi a zecea parte a cetăţii a căzut şi au fost ucişi în timpul cutremurului şapte mii de oameni. Iar cei care au rămas, cuprinşi de groază, îl preamăreau pe Dumnezeul din ceruri. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 11, 13)

  • Şi cei douăzeci şi patru de bătrâni care stăteau înaintea lui Dumnezeu pe tronurile lor au căzut cu faţa la pământ şi l-au adorat pe Dumnezeu, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 11, 16)


“Quando o dia seguinte chegar, ele também será chamado de hoje e, então, você pensará nele. Tenha sempre muita confiança na Divina Providência.” São Padre Pio de Pietrelcina