Faptele Apostolilor, 4

1. Pe când [Petru și Ioan] vorbeau poporului, s-au apropiat de ei preoţii, comandantul gărzii templului şi saduceii,

2. înfuriaţi că învaţă poporul şi proclamă în [numele] lui Isus învierea din morţi.

3. Au pus mâinile pe ei şi i-au pus sub pază până a doua zi, căci era deja seară.

4. Dar mulţi dintre cei care auziseră cuvântul au crezut şi numărul bărbaţilor s-a ridicat la [aproape] cinci mii.

5. A doua zi s-au adunat în Ierusalím conducătorii, bătrânii şi cărturarii,

6. marele preot Ánna, Caiáfa, Ioan şi Alexándru şi toţi câţi erau din neamul arhieresc,

7. i-au pus în mijloc şi îi interogau: „Cu ce putere şi în numele cui faceţi voi aceasta?”.

8. Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a spus: „Conducători ai poporului şi bătrâni,

9. noi suntem cercetaţi pentru binele făcut unui om bolnav şi cum a fost acesta salvat.

10. Să vă fie cunoscut tuturor şi întregului popor al lui Israél: în numele lui Isus Cristos Nazarinéanul, pe care voi l-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu l-a înviat din morţi, în el stă acesta înaintea voastră vindecat!

11. [Isus] este «piatra dispreţuită de voi, constructorii, care a ajuns piatra unghiulară».

12. Şi nu este în nimeni altul mântuirea, pentru că nu este niciun alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi”.

13. Văzând îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că sunt oameni fără învăţătură şi necunoscători, au rămas uimiţi. Îi recunoşteau că fuseseră cu Isus.

14. Dar privindu-l pe omul vindecat, care stătea în picioare împreună cu ei, nu puteau spune nimic împotrivă.

15. Atunci, poruncindu-le să plece afară din Sinédriu, s-au sfătuit între ei,

16. spunând: „Ce să facem cu aceşti oameni? Căci le este cunoscut tuturor celor care locuiesc în Ierusalím că prin ei s-a săvârşit un semn evident şi nu-l putem nega.

17. Dar ca [aceasta] să nu se răspândească şi mai mult în popor, să-i ameninţăm să nu mai vorbească nimănui în numele acesta!”.

18. Şi chemându-i, le-au poruncit să nu mai vorbească absolut deloc şi să nu mai înveţe în numele lui Isus.

19. Dar Petru şi Ioan, răspunzând, le-au zis: „Judecaţi voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai degrabă de voi decât de Dumnezeu!

20. Căci noi nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut şi am auzit”.

21. Dar ei, ameninţându-i din nou, i-au lăsat [să plece] – negăsind nimic pentru ce să-i pedepsească – din cauza poporului, pentru că toţi îl glorificau pe Dumnezeu pentru cele întâmplate.

22. Căci omul cu care se făcuse acest semn de vindecare avea mai mult de patruzeci de ani.

23. După ce au fost lăsaţi [să plece], au venit la ai lor şi le-au vestit toate câte le spuseseră arhiereii şi bătrânii.

24. Iar ei, când au auzit, şi-au ridicat împreună glasul către Dumnezeu şi au spus: „Stăpâne, tu care ai făcut cerul, pământul şi marea şi toate câte sunt în ele,

25. tu le-ai spus părinţilor noştri, prin Duhul Sfânt, prin gura slujitorului tău Davíd: «De ce se frământă neamurile şi popoarele au născocit planuri deşarte?

26. S-au ridicat regii pământului şi conducătorii s-au adunat laolaltă împotriva Domnului şi împotriva Unsului său».

27. Căci, într-adevăr, împotriva slujitorului tău sfânt, Isus, pe care tu l-ai uns, s-au adunat în cetatea aceasta Iród şi Pónţiu Pilát, împreună cu păgânii şi popoarele lui Israél,

28. ca să împlinească toate câte mâna ta şi voinţa ta le-au stabilit mai dinainte ca să fie.

29. Şi acum, Doamne, priveşte de sus la ameninţările lor şi îngăduie servitorilor tăi să vestească cuvântul tău cu toată îndrăzneala

30. şi întinde-ţi mâna ca să se facă vindecări, semne şi minuni prin numele slujitorului tău sfânt, Isus!”.

31. Pe când se rugau, s-a cutremurat locul în care erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.

32. Mulţimea celor care au crezut era o singură inimă şi un singur suflet. Niciunul dintre ei nu spunea că ceea ce are este al său, ci toate le aveau în comun.

33. Apostolii dădeau mărturie cu multă putere despre învierea Domnului Isus şi ei toţi se bucurau de mult har.

34. De fapt, nu era niciunul dintre ei care să ducă lipsă, căci toţi care posedau terenuri sau case, le vindeau, aduceau preţul celor vândute

35. şi îl puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.

36. Şi Iosíf, numit de către apostoli Bárnaba, care, tradus, înseamnă „Fiul Mângâierii”, un levit de loc din Cípru,

37. vânzând un ogor pe care îl avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor.