Löydetty 373 Tulokset: Numai

  • Numai în ţinutul Goşén, unde erau fiii lui Israél, n-a fost grindină. (Cartea Exodului 9, 26)

  • Acum, iartă-mi, te rog, păcatul şi de data aceasta şi rugaţi-l pe Domnul Dumnezeul vostru; numai să îndepărteze de la mine această moarte”. (Cartea Exodului 10, 17)

  • Faraón l-a chemat pe Moise şi a zis: „Mergeţi şi slujiţi Domnului! Numai turmele şi cirezile voastre să rămână; copiii voştri vor putea merge şi ei împreună cu voi”. (Cartea Exodului 10, 24)

  • În ziua întâi să aveţi o adunare sfântă! Și în ziua a şaptea să aveţi, de asemenea, o adunare sfântă. Să nu se facă nicio muncă în zilele acelea; în afară de ce mănâncă fiecare persoană, numai aceea să se facă! (Cartea Exodului 12, 16)

  • Dacă va locui la tine un străin care vrea să facă Paştele [în cinstea] Domnului, oricine de parte bărbătească să fie tăiat împrejur; numai atunci se va putea apropia să-l facă; şi va fi ca unul născut în ţară; dar niciun netăiat împrejur să nu mănânce din el! (Cartea Exodului 12, 48)

  • dacă se va scula şi va merge afară cu toiagul său, cel care l-a lovit este nevinovat, numai să-l despăgubească şi să-l îngrijească până la vindecare. (Cartea Exodului 21, 19)

  • Numai Moise să se apropie de Domnul; ceilalţi să nu se apropie şi poporul să nu urce cu el”. (Cartea Exodului 24, 2)

  • Domnul i-a zis lui Moise: ,,Spune-le fiilor lui Israél: «Voi sunteţi un popor încăpăţânat; numai o clipă dacă aş veni în mijlocul tău, te-aş nimici. Aruncă acum hainele de sărbătoare de pe tine şi voi vedea ce-ţi voi face!»”. (Cartea Exodului 33, 5)

  • Când se va suna numai cu una, să se strângă la tine căpeteniile, capii [grupelor] de o mie ale lui Israél. (Cartea Numerilor 10, 4)

  • Ei au zis: „Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi?”. Şi Domnul a auzit. (Cartea Numerilor 12, 2)

  • Numai să nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi să nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci ei sunt prada noastră. Sprijinul lor s-a îndepărtat de la ei: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!”. (Cartea Numerilor 14, 9)

  • Dumnezeu a venit la Balaám în timpul nopţii şi i-a zis: „Dacă vin la tine oamenii [aceia], scoală-te şi du-te cu ei; dar să faci numai ce-ţi voi spune!”. (Cartea Numerilor 22, 20)


“Nas tribulações é necessário ter fé em Deus.” São Padre Pio de Pietrelcina