Cartea a doua a Macabéilor, 6

1. Nu după mult timp, regele a trimis un bătrân atenian ca să-i forţeze pe iudei să se îndepărteze de legile părinteşti şi să nu mai trăiască după legile lui Dumnezeu,

2. să profaneze templul din Ierusalím şi să-l închine lui Zéus din Olímp, iar pe cel din Garizím, după cum ceruseră locuitorii din zonă, lui Zéus cel Ospitalier.

3. Invazia răului era apăsătoare şi de neîndurat chiar şi pentru mulţimi.

4. Templul era plin de desfrânările şi petrecerile neamurilor care se desfătau cu desfrânate, se apropiau de femei chiar şi în curţile sfinte şi aduceau înăuntru lucruri care nu se cuveneau.

5. Altarul era plin de lucruri nelegiuite, condamnate de legi.

6. Nu se puteau celebra nici zilele de sâmbătă şi nici sărbătorile părinteşti şi nici să mărturiseşti că eşti iudeu.

7. Din contră, erau duşi cu aspră violenţă în fiecare lună, de ziua regelui, [să mănânce] din ospăţul ritual, iar când venea sărbătoarea lui Dyonísos să poarte coroane de iederă, luând parte la alaiul în cinstea lui Dyonísos.

8. Prin instigarea venită de la [locuitorii] din Ptolemáis, s-a dat un decret ca în cetăţile greceşti învecinate să se ia aceleaşi măsuri faţă de iudei, ca să ia parte şi ei la ospăţul ritual.

9. Iar cei care nu decideau să treacă la [obiceiurile] greceşti, să fie omorâţi. Se vede astfel care era pericolul iminent.

10. Au fost aduse două femei care îşi tăiaseră copiii împrejur. Le-au fost atârnaţi la sân pruncii şi au fost purtate prin cetate în public, apoi au fost aruncate de pe ziduri.

11. Alţii, care se adunaseră pe ascuns în peşteri ca să celebreze ziua a şaptea, au fost denunţaţi lui Fílip şi au fost arşi de vii împreună, refuzând să se apere din respect faţă de solemnitatea zilei.

12. Îi rog pe cei care se apropie de această carte să nu se descurajeze din cauza celor întâmplate, ci să considere că pedepsele nu sunt spre distrugerea, ci spre educarea neamului nostru.

13. Căci a nu-i lăsa mult timp [nepedepsiţi] pe cei păcătoşi, ci a-i lovi imediat cu pedepse este un semn de mare bunăvoinţă.

14. Cu celelalte neamuri, Stăpânul aşteaptă cu răbdare şi nu le pedepseşte până când nu împlinesc [măsura] păcatelor, însă nu tot aşa a judecat să facă cu noi.

15. Ca nu cumva, ajungând noi la capătul păcatelor, să ne pedepsească la urmă.

16. De aceea, niciodată îndurarea nu se îndepărtează de noi, ci chiar şi atunci când ne mustră cu nenorociri, el nu-şi părăseşte poporul.

17. Să ne fie suficient că am pomenit acestea! După aceste câteva [cuvinte], trebuie să ne întoarcem la povestire.

18. Era un oarecare Eleazár, un bărbat dintre scribii de frunte, înaintat în vârstă şi foarte frumos la chip. Pe acesta îl forţau să deschidă gura ca să mănânce carne de porc.

19. Alegând o moarte glorioasă mai degrabă decât o viaţă de ocară, a mers de bunăvoie la chinurile roţii,

20. scuipând [din gură carnea], aşa cum se cuvine să facă cei care au tăria să îndepărteze ceea ce nu este permis a gusta, chiar dacă le este dragă viaţa.

21. Cei care supravegheau ospăţul ritual nelegiuit – deoarece îl cunoşteau de multă vreme – l-au luat deoparte şi îl rugau să [i se dea] carne pe care avea voie să o mănânce şi pregătită de el însuşi şi să se prefacă doar că mănâncă din carnea jertfită aşa cum poruncise regele.

22. Făcând astfel, să scape de moarte şi să se bucure de omenie. Aceasta, datorită prieteniei sale vechi cu ei.

23. Dar el, socotind cu nobilă înţelepciune, vrednică de vârsta sa şi de autoritatea pe care i-o dădea bătrâneţea, de strălucita sa cărunteţe şi de purtarea sa frumoasă încă din copilărie, dar mai ales de legea sfântă dată de Dumnezeu, a răspuns pe faţă că pot să-l trimită imediat în locuința morţilor:

24. „Nu este demn de vârsta noastră să ne prefacem, în aşa fel încât mulţi dintre tineri, crezând că Eleazár, la nouăzeci de ani, a trecut la [obiceiurile] străinilor,

25. şi ei, din cauza ipocriziei mele şi pentru acest mic rest de viaţă, să fie înşelaţi, iar eu să-mi atrag la bătrâneţe ocară şi necinste.

26. Chiar dacă aş fi eliberat în prezent de pedeapsa oamenilor, din mâinile Celui Atotputernic nu voi scăpa nici viu, nici mort.

27. De aceea, părăsind cu bărbăţie viaţa, mă voi arăta vrednic de bătrâneţea mea.

28. Iar tinerilor le voi lăsa exemplu nobil de a muri de bunăvoie şi cu cinste pentru legile nobile şi sfinte”. Spunând acestea, a mers îndată spre chinurile roţii.

29. Cei care îl duceau şi-au schimbat îndată bunăvoinţa pe care i-o arătaseră cu puţin înainte în duşmănie, din cauza cuvintelor spuse de el, considerând că sunt nebunii.

30. Dar el, pe când se sfârşea sub lovituri, a zis suspinând: „În cunoaşterea lui sfântă, Domnul ştie clar că, deşi puteam scăpa de moarte, îndur în trupul meu dureri cumplite din cauza loviturilor de bici; dar în sufletul meu le îndur cu bucurie datorită fricii mele faţă de el”.

31. Astfel a trecut din viaţă acest om, lăsând prin moartea lui nu numai tinerilor, ci şi celor mai mulţi din neamul lui un exemplu de nobleţe şi amintire a virtuţii.