Cartea a doua a Macabéilor, 7

1. S-a întâmplat că şapte fraţi cu mama lor au fost prinşi de rege şi obligaţi – fiind bătuţi cu biciul şi cu vâna de bou – să mănânce carne de porc, care era interzisă de Lege.

2. Unul dintre ei s-a făcut purtător de cuvânt şi a spus aşa: „Ce vrei să întrebi şi ce vrei să afli de la noi? Suntem gata să murim decât să încălcăm legile părinteşti”.

3. Regele, furios, a poruncit să fie puse pe foc tigăi şi oale.

4. Îndată ce s-au încins, a poruncit să i se taie limba purtătorului de cuvânt, să-i jupoaie pielea de pe cap şi să-i taie membrele în văzul celorlalţi fraţi şi al mamei sale.

5. După ce l-au mutilat, a poruncit să fie adus înaintea tuturor, lângă foc, şi să fie fript de viu în tigaie. Şi în timp ce aburul se răspândea abundent din tigaie, ceilalţi se încurajau unii pe alţii împreună cu mama lor să moară în chip nobil, spunând astfel:

6. „Domnul Dumnezeu vede şi, într-adevăr, el ne va mângâia aşa cum, mărturisind pe faţă, a vestit Moise în cântarea lui: «Îi va mângâia pe slujitorii săi»”.

7. După ce primul a trecut din viaţă în acest fel, l-au adus pe al doilea să fie chinuit: i-au jupuit pielea de pe cap cu păr cu tot şi-l întrebau: „Mănânci înainte ca trupul să fie mutilat?”.

8. Dar el a răspuns în limba părinţilor: „Nu!”. De aceea şi el a fost supus torturii, la rândul său, la fel ca şi primul.

9. Ajungând la ultima suflare, a zis: „Tu, nemernicule, ne scoţi din viaţa prezentă, dar Regele lumii ne va ridica la învierea vieţii veşnice pe noi, care murim pentru legile sale”.

10. După acesta, a fost chinuit cel de-al treilea. Când i s-a cerut să scoată limba, a scos-o repede şi a întins cu curaj mâinile.

11. Şi a zis cu demnitate: „Din cer le-am primit şi pentru legile lui le dispreţuiesc; de la el sper că le voi dobândi din nou”,

12. aşa încât însuşi regele şi cei care erau cu el au fost uimiţi de curajul tânărului, pentru care suferinţele nu însemnau parcă nimic.

13. După ce acesta a trecut din viaţă, tot la fel l-au torturat în chinuri pe al patrulea.

14. Când era să se sfârşească, a vorbit astfel: „Este de dorit să treci din viaţă [prin mâinile] oamenilor când aştepţi speranţa de la Dumnezeu că vei fi înviat iarăşi de el; dar pentru tine nu va fi înviere spre viaţă”.

15. Imediat l-au adus pe al cincilea şi îl chinuiau.

16. Acesta, uitându-se la [rege], i-a zis: „Tu, deşi muritor, ai putere să faci ce vrei printre oameni. Dar să nu crezi că neamul nostru a fost părăsit de Dumnezeu!

17. Tu ai răbdare şi vei vedea puterea lui măreaţă, cum te va chinui pe tine şi descendenţa ta!”.

18. După acesta, l-au adus pe al şaselea. Când era pe punctul să moară, a spus: „Nu te înşela în zadar; noi din cauza noastră suferim acestea, pentru că am păcătuit faţă de Dumnezeul nostru. De aici [aceste lucruri] vrednice de mirare.

19. Dar tu să nu crezi că eşti nevinovat, căci ai îndrăznit să te lupţi cu Dumnezeu”.

20. Mama a fost deosebit de minunată şi vrednică de o amintire frumoasă pentru că, văzând cum mor cei şapte fii ai ei într-o singură clipă, îndura aceasta cu tărie datorită speranţei pe care o avea în Domnul.

21. Pe fiecare dintre ei îi încuraja în limba părintească. Plină de sentimente nobile şi însufleţindu-şi cugetul de femeie cu îndrăzneală de bărbat, le spunea:

22. „Nu ştiu cum aţi apărut în sânul meu şi nu eu v-am dăruit sufletul şi viaţa, iar membrele fiecăruia nu eu le-am alcătuit.

23. Aşadar, Creatorul lumii, cel care a plăsmuit neamul omenesc şi se află la originea tuturor, el vă va da înapoi în îndurarea sa şi duhul şi viaţa, pentru că voi le dispreţuiţi acum de dragul legilor lui”.

24. Antióh, considerându-se jignit şi bănuind dispreţ în cuvintele ei, întrucât mai era doar fiul cel mai mic, a început să-l îndemne nu numai prin cuvinte, ci şi prin jurământ, promiţându-i că-l va face totodată bogat şi foarte fericit dacă va renunţa la cele părinteşti, că îl va avea de prieten şi îi va încredinţa funcţii.

25. Însă, pentru că tânărul nu-l lua în seamă, regele a chemat-o pe mamă şi a îndemnat-o să-l sfătuiască pe fiul ei să se salveze.

26. După multe insistenţe, a acceptat să îl convingă pe fiul ei.

27. S-a aplecat asupra lui şi, bătându-şi joc de crudul tiran, i-a vorbit astfel în limba părintească: „Fiule, ai milă de mine, care te-am purtat în sân timp de nouă luni, te-am alăptat timp de trei ani, te-am îngrijit, te-am adus la această vârstă şi te-am îngrijit.

28. Te rog, fiule, priveşte la cer şi la pământ şi la câte sunt în ele! Şi, văzându-le pe toate, dă-ţi seama că Dumnezeu le-a făcut din nimic şi astfel a luat fiinţă şi neamul omenesc!

29. Nu te teme de călăul acesta, ci fii vrednic de fraţii tăi! Primeşte moartea, ca să te redobândesc împreună cu fraţii tăi în [ziua] îndurării!”.

30. Pe când ea mai vorbea, tânărul a spus: „Ce aşteptaţi? Eu nu ascult de porunca regelui, ci ascult de porunca legii care le-a fost dată părinţilor noştri prin Moise.

31. Tu, care ai adus toate relele asupra evreilor, nu vei scăpa din mâinile lui Dumnezeu.

32. Căci noi suferim pentru păcatele noastre.

33. Dacă pentru mustrarea şi educarea noastră Domnul s-a mâniat pentru scurt timp pe noi, se va împăca din nou cu slujitorii săi.

34. Iar tu, nemernicule, cel mai ticălos dintre toţi oamenii, nu te bucura în zadar, semeţindu-te cu speranţe deşarte că poţi ridica mâna împotriva slujitorilor cerului!

35. Căci încă nu ai scăpat de judecata Celui Atotputernic care le vede pe toate.

36. Fraţii noştri, suferind acum un scurt chin pentru viaţa veşnică, au căzut pentru alianţa lui Dumnezeu. Tu, prin judecata lui Dumnezeu, vei primi condamnarea cuvenită trufiei tale.

37. Eu, asemenea fraţilor mei, îmi dau trupul şi sufletul pentru legile părinteşti, invocându-l pe Dumnezeu să se îndure grabnic de neamul [nostru], iar pe tine, prin încercări şi bice, să te facă să recunoşti că el este singurul Dumnezeu.

38. La mine şi la fraţii mei să se oprească mânia Celui Atotputernic pe care, pe drept, a dezlănţuit-o asupra neamului nostru întreg”.

39. Regele s-a înfuriat şi a fost mai crud decât cu ceilalţi, pentru că i-au părut amare batjocurile.

40. Astfel, a trecut din viaţă acesta având deplină încredere în Domnul.

41. Ultima, după fii, a trecut din viaţă şi mama.

42. Despre ospeţele rituale şi despre chinurile cumplite, să fie suficiente acestea!