1. Iétro, preotul din Madián, socrul lui Moise, a auzit tot ce făcuse Dumnezeu pentru Moise şi pentru Israél, poporul său: că Domnul îl scosese pe Israél din Egipt.

2. Iétro, socrul lui Moise, a luat-o pe Sefóra, soţia lui Moise, după ce fusese trimisă acasă.

3. I-a luat şi pe cei doi fii ai ei, dintre care unul se numea Gherşóm, căci spusese: „Străin am fost într-o ţară străină”,

4. iar celălalt se numea Eliezér, căci ,,Dumnezeul tatălui meu mi-a venit în ajutor şi m-a scăpat de sabia lui Faraón”.

5. Iétro, socrul lui Moise, a venit cu fiii acestuia şi cu soţia lui la Moise în pustiu, acolo unde îşi aşezase tăbăra, la muntele lui Dumnezeu.

6. I-a trimis vorbă lui Moise: „Eu, socrul tău Iétro, vin la tine cu soţia ta şi cu cei doi fii ai ei care sunt cu ea”.

7. Moise a ieşit să-l întâmpine pe socrul său, s-a plecat înaintea lui şi l-a sărutat. S-au întrebat unul pe altul de sănătate şi au intrat în cort.

8. Moise i-a povestit socrului său tot ce făcuse Domnul împotriva lui Faraón şi împotriva Egiptului de dragul lui Israél, toate necazurile care i-au ajuns pe drum şi cum i-a eliberat Domnul.

9. S-a bucurat Iétro pentru tot binele pe care-l făcuse Domnul lui Israél eliberându-l din mâna egipténilor.

10. Iétro a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, care v-a eliberat din mâna egipténilor şi din mâna lui Faraón, el, care a eliberat poporul din mâna egipténilor!

11. Acum ştiu că Domnul este mai mare decât toţi dumnezeii; asta s-a arătat când [egipténii] s-au purtat cu aroganţă împotriva alor săi”.

12. Iétro, socrul lui Moise, a adus o ardere de tot şi sacrificii lui Dumnezeu. Áaron şi toţi bătrânii lui Israél au venit să stea la masă cu socrul lui Moise, înaintea lui Dumnezeu.

13. A doua zi, Moise s-a aşezat să judece poporul; poporul a stat înaintea lui Moise de dimineaţă până seara.

14. Socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el pentru popor şi a zis: ,,Ce faci tu cu poporul? De ce şezi tu singur şi tot poporul stă înaintea ta de dimineaţă până seara?”.

15. Moise i-a răspuns socrului său: „Pentru că poporul vine la mine ca să ceară sfat de la Dumnezeu.

16. Când se iscă vreo pricină între ei, vin la mine; eu judec între unul şi altul şi le fac cunoscute hotărârile lui Dumnezeu şi legile lui”.

17. Socrul lui Moise i-a zis: „Ce faci tu nu este bine.

18. Vă veţi epuiza şi tu, şi poporul acesta care este cu tine; pentru că lucrarea este prea grea pentru tine şi nu o vei putea face singur.

19. Acum, ascultă glasul meu; îţi voi da un sfat şi Dumnezeu să fie cu tine! Stai tu, pentru popor, înaintea lui Dumnezeu şi du tu nevoile lor înaintea lui Dumnezeu!

20. Învaţă-i hotărârile şi legile şi fă-le cunoscută calea pe care trebuie să umble şi lucrurile pe care trebuie să le facă!”.

21. Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, care urăsc lăcomia! Pune-i căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece!

22. Ei să judece poporul în tot timpul; să aducă înaintea ta toate pricinile însemnate, iar pricinile mici să le judece ei înşişi! Astfel îţi vei uşura povara, căci o vor purta şi ei împreună cu tine.

23. Dacă vei face lucrul acesta şi dacă Dumnezeu îţi va porunci aşa, vei putea face faţă lucrurilor şi tot poporul acesta va ajunge în pace la locul lui”.

24. Moise a ascultat cuvântul socrului său şi a făcut tot ce i-a spus el.

25. Moise a ales oameni destoinici din tot Israélul şi i-a pus capi peste popor: căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci şi căpetenii peste zece.

26. Ei judecau poporul în tot timpul; aduceau înaintea lui Moise pricinile grele, iar toate pricinile mici le judecau ei înşişi.

27. Apoi Moise i-a dat drumul socrului său, iar el s-a dus în ţara lui.





“Não se desencoraje se você precisa trabalhar muito para colher pouco. Se você pensasse em quanto uma só alma custou a Jesus, você nunca reclamaria!” São Padre Pio de Pietrelcina