1. Samuél a zis întregului Israél: „Iată, v-am ascultat glasul în tot ceea ce mi-aţi zis şi am pus un rege peste voi!

2. Acum, iată, regele va merge înaintea voastră! Eu am îmbătrânit şi am încărunţit, iar fiii mei, iată-i, sunt cu voi! Eu am mers înaintea voastră din tinereţea mea până în ziua de azi.

3. Iată-mă! Spuneţi în faţa Domnului şi în faţa unsului său: al cui bou l-am luat? Sau al cui măgar l-am luat? Sau pe cine l-am înşelat? Pe cine l-am asuprit? Din mâna cui am luat mită ca să-mi închid ochii cu ea? Şi vă voi da înapoi”.

4. Ei i-au răspuns: „Nu ne-ai înşelat şi nu ne-ai asuprit, nici nu ai luat nimic din mâna nimănui”.

5. El le-a zis: „Domnul este martor împotriva voastră şi unsul lui este martor în ziua aceasta că nu aţi găsit nimic în mâinile mele”. Ei au răspuns: ,,Suntem martori!”.

6. Samuél a zis poporului: „Domnul este cel care i-a pus pe Moise şi pe Áaron şi i-a scos pe părinţii voştri din ţara Egiptului.

7. Acum, prezentaţi-vă ca să judec înaintea Domnului pentru toate faptele de dreptate pe care le-a făcut Domnul pentru voi şi pentru părinţii voştri!

8. Când a venit Iacób în Egipt, părinţii voştri au strigat către Domnul şi Domnul i-a trimis pe Moise şi pe Áaron, care i-au scos pe părinţii voştri din Egipt şi i-au adus să locuiască în locul acesta.

9. Dar ei au uitat de Domnul Dumnezeul lor, iar el i-a dat în mâinile lui Siséra, căpetenia armatei din Haţór, în mâinile filisténilor şi în mâinile regelui din Moáb, care au luptat împotriva lor.

10. Au strigat către Domnul şi au zis: «Am păcătuit, căci l-am părăsit pe Domnul şi am slujit Baálilor şi Astártelor; acum, eliberează-ne din mâna duşmanilor noştri şi-ţi vom sluji ţie!».

11. Domnul i-a trimis pe Ierubáal, pe Bedán, pe Iéfte şi pe Samuél şi v-a eliberat din mâna duşmanilor voştri care vă înconjurau şi aţi locuit în siguranţă.

12. Când aţi văzut că Naháş, regele fiilor lui Amón, venea împotriva voastră, mi-aţi zis: «Nu, ci să domnească un rege peste noi!», când Domnul Dumnezeul vostru era regele vostru.

13. Acum, iată regele pe care l-aţi ales şi pe care l-aţi cerut! Iată, Domnul a pus un rege peste voi!

14. Dacă vă veţi teme de Domnul, dacă-i veţi sluji, dacă veţi asculta de glasul lui şi dacă nu vă veţi răzvrăti împotriva cuvântului Domnului, atunci şi voi, şi regele care domneşte peste voi îl veţi urma pe Domnul Dumnezeul vostru.

15. Dar dacă nu veţi asculta de glasul Domnului şi vă veţi răzvrăti împotriva cuvântului Domnului, mâna Domnului va fi împotriva voastră ca şi împotriva părinţilor voştri.

16. Acum staţi ca să vedeţi lucrul acesta mare pe care îl face Domnul înaintea ochilor voştri!

17. Nu este oare acum vremea seceratului grâului? Îl voi invoca pe Domnul şi el va trimite tunete şi ploaie. Veţi şti şi veţi vedea răutatea voastră mare pe care aţi făcut-o înaintea Domnului cerând pentru voi un rege”.

18. Samuél l-a invocat pe Domnul şi Domnul a trimis în ziua aceea tunete şi ploaie. Tot poporul a avut mare frică de Domnul şi de Samuél.

19. Tot poporul i-a zis lui Samuél: „Roagă-te Domnului Dumnezeului tău pentru slujitorii tăi ca să nu murim! Căci la toate păcatele noastre am mai adăugat şi răul de a cere un rege pentru noi”.

20. Samuél a zis poporului: „Nu vă temeţi! Voi aţi făcut tot răul acesta. Însă nu vă abateţi de la urmarea Domnului şi slujiţi-i Domnului din toată inima voastră!

21. Nu vă abateţi, căci aţi urmat lucruri de nimic care nu folosesc şi nu salvează, pentru că sunt lucruri de nimic!

22. Domnul nu va uita de poporul său de dragul numelui său cel mare, căci Domnul a binevoit să vă facă poporul său.

23. Dar eu, departe de mine să păcătuiesc împotriva Domnului încetând să mă rog pentru voi! Din contră, vă voi învăţa calea cea bună şi dreaptă.

24. Temeţi-vă numai de Domnul şi slujiţi-i în adevăr din toată inima voastră, căci vedeţi ce lucruri mari a făcut cu voi!

25. Dar dacă veţi face răul, veţi pieri şi voi, şi regele vostru”.





“Padre Pio disse a um filho espiritual: Trabalhe! Ele perguntou: No que devo trabalhar, Padre? Ele respondeu: Em amar sempre mais a Jesus!” São Padre Pio de Pietrelcina