1. Să nu vă faceţi idoli, să nu vă ridicaţi chip cioplit sau stele; să nu puneţi în ţara voastră nicio piatră sculptată ca să vă prosternați înaintea ei; eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

2. Să ţineţi sabáturile mele şi să cinstiţi sanctuarul meu! Eu sunt Domnul.

3. Dacă veţi umbla după legile mele, dacă veţi păzi poruncile mele şi le veţi împlini,

4. vă voi da ploaie la timpul potrivit, pământul îşi va da roadele sale şi pomii câmpului vor da fructele lor.

5. Treieratul vostru va ţine până la culesul viilor şi culesul viilor va ţine până la semănat; veţi mânca pâinea voastră până ce vă veți sătura şi veţi locui în siguranţă în ţara voastră.

6. Voi da pace în ţară, vă veţi culca şi nu va fi cine să vă sperie; voi face să piară din ţară animalele sălbatice şi sabia nu va trece prin ţara voastră.

7. Îi veţi urmări pe duşmanii voştri şi ei vor cădea [ucişi] de sabie înaintea voastră.

8. Cinci dintre voi vor urmări o sută şi o sută dintre voi vor urmări zece mii şi duşmanii voştri vor cădea [ucişi] de sabie înaintea voastră.

9. Mă voi întoarce spre voi, vă voi face rodnici şi vă voi înmulţi şi voi întări alianța mea cu voi.

10. Veţi mânca din [roadele] vechi şi veţi scoate pe cele vechi ca să faceţi loc celor noi.

11. Voi aşeza sanctuarul meu în mijlocul vostru şi nu vă voi dispreţui.

12. Voi umbla în mijlocul vostru; eu voi fi Dumnezeul vostru şi voi veţi fi poporul meu.

13. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care v-am scos din ţara Egiptului ca să nu fiţi sclavii lor; am rupt legăturile jugului vostru şi v-am făcut să mergeţi cu capul ridicat.

14. Dar dacă nu mă ascultaţi şi nu împliniţi toate aceste porunci,

15. dacă nesocotiţi hotărârile mele şi dacă veţi dispreţui legile mele, aşa încât să nu împliniţi toate poruncile mele şi să rupeţi alianța mea,

16. iată ce vă voi face: voi trimite peste voi teroarea, tuberculoza şi febra care vă vor secătui ochii şi vă vor istovi sufletul; veţi semăna în zadar, căci o vor mânca duşmanii voştri.

17. Îmi voi întoarce faţa împotriva voastră, veţi fi înfrânţi înaintea duşmanilor voştri; cei ce vă urăsc vă vor subjuga şi veţi fugi fără să fiţi urmăriţi.

18. Şi dacă, cu toate acestea, nu mă veţi asculta, vă voi pedepsi înşeptit pentru păcatele voastre.

19. Voi frânge mândria puterii voastre, voi face să fie cerul vostru de fier şi pământul vostru de bronz.

20. Puterea voastră se va consuma fără folos: pământul vostru nu-şi va da roadele şi pomii ţării nu-şi vor da fructele.

21. Dacă veţi umbla împotriva mea şi nu veţi binevoi să mă ascultaţi, voi înmulţi înşeptit plăgile asupra voastră, după păcatele voastre.

22. Voi trimite împotriva voastră animalele sălbatice ale câmpului, care vă vor lăsa fără copii şi vă vor nimici vitele, vă vor împuţina şi drumurile voastre vor rămâne pustii.

23. Dacă prin acestea nu vă veţi îndrepta spre mine şi dacă veţi umbla împotriva mea,

24. voi umbla şi eu împotriva voastră şi vă voi lovi înşeptit pentru păcatele voastre.

25. Voi face să vină împotriva voastră sabie care să răzbune alianța mea; iar când vă veţi aduna în cetăţile voastre, voi trimite ciuma în mijlocul vostru şi veţi fi daţi în mâinile duşmanului.

26. Când vă voi priva de pâine, zece femei vă vor coace pâine într-un singur cuptor şi vi se va da pâine cu cântarul; veţi mânca, dar nu vă veţi sătura.

27. Şi dacă, prin acestea, nu mă veţi asculta şi veţi umbla împotriva mea,

28. voi umbla şi eu cu mânie împotriva voastră şi vă voi corecta şi eu înşeptit pentru păcatele voastre.

29. Veţi mânca până şi carnea fiilor voştri, veţi mânca până şi carnea fiicelor voastre.

30. Voi distruge înălţimile voastre, voi dărâma stâlpii voştri, voi pune cadavrele voastre peste cadavrele idolilor voştri şi vă voi dispreţui.

31. Voi da cetăţile voastre ruinării, voi pustii sanctuarele voastre şi nu voi mirosi miresmele voastre.

32. Eu voi pustii ţara, iar duşmanii voştri care locuiesc în ea vor încremeni.

33. Vă voi împrăştia printre neamuri şi voi scoate sabia în urma voastră. Ţara voastră va fi pustiită şi cetăţile voastre vor deveni ruine.

34. Atunci, ţara se va bucura de sabáturile ei pe tot timpul cât va fi pustiită şi voi veţi fi în ţara duşmanilor voştri; atunci, ţara se va odihni şi se va bucura de sabáturile ei.

35. Tot timpul cât va fi pustiită, va avea odihna pe care n-o avusese în sabáturile voastre când o locuiaţi.

36. Celor dintre voi care vor rămâne, le voi pune slăbiciune în inimă în ţările duşmanilor lor şi foşnetul unei frunze care cade îi va urmări şi vor fugi ca şi cum ar fugi de sabie şi vor cădea când nimeni nu-i va urmări.

37. Vor cădea unul peste altul, ca înaintea sabiei, fără să fie urmăriţi; şi nu veţi putea sta în faţa duşmanilor voştri.

38. Veţi pieri printre neamuri şi vă va devora ţara vrăjmaşilor voştri.

39. Iar aceia dintre voi care vor rămâne vor putrezi în nelegiuirea lor în ţările duşmanilor lor; chiar şi nelegiuirea părinţilor lor îi va face să putrezească.

40. Îşi vor mărturisi nelegiuirea lor şi nelegiuirea părinţilor lor prin infidelitatea lor faţă de mine; şi, pentru că au umblat împotriva mea cu dispreţ,

41. şi eu am umblat împotriva lor cu dispreţ şi i-am adus în ţara duşmanilor lor. Atunci inima lor netăiată împrejur se va umili şi vor ispăşi nelegiuirea lor.

42. Îmi voi aminti de alianța mea cu Iacób, de alianța mea cu Isáac şi de alianța mea cu Abrahám şi îmi voi aminti de ţară.

43. Ţara însă va fi părăsită de ei şi se va bucura de sabáturile ei cât timp este pustiită de ei; şi ei vor ispăşi nelegiuirea lor, pentru că au nesocotit poruncile mele şi au dispreţuit hotărârile mele.

44. Chiar atunci când vor fi în ţara duşmanilor lor, nu-i voi dispreţui şi nu-i voi urî ca să-i nimicesc de tot şi să rup alianța mea cu ei, pentru că eu sunt Domnul Dumnezeul lor.

45. Îmi voi aminti, pentru ei, de alianța de la început prin care i-am scos din ţara Egiptului, în ochii popoarelor, ca să fiu Dumnezeul lor. Eu sunt Domnul»”.

46. Acestea sunt hotărârile, poruncile şi legile pe care le-a stabilit Domnul între el şi fiii lui Israél pe muntele Sínai, prin Moise.





“A sua função é tirar e transportar as pedras, e arrancar os espinhos. Jesus é quem semeia, planta, cultiva e rega. Mas seu trabalho também é obra de Jesus. Sem Ele você nada pode fazer.” São Padre Pio de Pietrelcina