1. Aceasta este cartea hotărârilor lui Dumnezeu și legea care rămâne în veci: toți cei care o păzesc, le va fi spre viață, iar cei care o părăsesc vor muri.

2. Întoarce-te, Iacób, și primește-o și umblă în strălucire înaintea luminii sale!

3. Nu da gloria ta altuia și cele ce-ți sunt de folos, unui neam străin!

4. Fericiți suntem, Israél, pentru că cele plăcute lui Dumnezeu ne sunt cunoscute.

5. Curaj, poporul meu, memorial al lui Israél!

6. Ați fost vânduți neamurilor nu spre pieire, ci pentru că l-ați mâniat pe Dumnezeu ați fost dați adversarilor voștri.

7. L-ați înfuriat pe cel care v-a făcut, aducând jertfe demonilor și nu lui Dumnezeu.

8. L-ați uitat pe Dumnezeul cel veșnic care v-a hrănit și ați întristat Ierusalímul care v-a crescut.

9. Căci a văzut mânia care venea asupra voastră de la Dumnezeu și a spus: „Ascultați, locuitori ai Siónului! Dumnezeu a adus peste mine un plânset mare.

10. Am văzut captivitatea fiilor mei și a fiicelor mele pe care a adus-o asupra lor Cel Veșnic.

11. I-am hrănit cu bucurie și i-am îndepărtat cu jale și plânset.

12. Nimeni să nu se bucure pentru mine, cea văduvă și părăsită de mulți; eu sunt dezolată din cauza păcatelor copiilor mei, pentru că s-au îndepărtat de legea lui Dumnezeu.

13. Nu au cunoscut faptele lui de dreptate, nici nu au umblat pe căile poruncilor lui Dumnezeu și nici nu au mers pe cărările învățăturii în dreptatea lui.

14. Să vină cele care locuiesc în Sión și amintiți-vă de captivitatea fiilor mei și a fiicelor mele pe care a adus-o asupra lor Cel Veșnic!

15. A adus asupra lor un neam îndepărtat, un neam fără rușine și de altă limbă, care l-a necinstit pe cel bătrân și nu a avut milă de copil.

16. I-a luat de la văduvă pe cei iubiți și au lăsat-o singură, fără fete.

17. Dar eu cu ce aș putea să vă ajut?

18. Totuși, cel care a adus asupra voastră relele vă va elibera din mâna dușmanilor voștri.

19. Plecați, copii, plecați, căci eu am rămas părăsită!

20. Mi-am dezbrăcat haina mea de pace și m-am îmbrăcat cu sacul meu de rugăciune; am strigat către Cel Veșnic în zilele mele.

21. Curaj, copii, strigați către Dumnezeu și el vă va elibera de stăpânire, de mâna dușmanilor!

22. Căci eu am sperat de la Cel Veșnic mântuirea voastră și a venit la mine bucuria de la Cel Sfânt pentru îndurarea care va veni la voi în curând de la Cel Veșnic, mântuitorul vostru.

23. V-a trimis cu plânset și jale, dar Dumnezeu mi vă va reda cu veselie și bucurie pentru totdeauna.

24. Așa cum cele care locuiesc în Sión văd acum captivitatea voastră, tot așa vor vedea în curând mântuirea voastră de la Dumnezeu, care va veni la voi cu glorie mare și cu strălucirea Celui Veșnic.

25. Copii, răbdați mânia care a venit asupra voastră de la Dumnezeu: dușmanul tău te-a persecutat, dar vei vedea în curând pieirea lui și vei călca peste grumazurile lor.

26. Cei plăpânzi ai mei au umblat pe căi aspre ca o turmă răpită de dușmani.

27. Curaj, copii, și strigați către Dumnezeu! Căci își va aduce aminte de voi cel care a adus [aceasta] asupra voastră.

28. Așa cum a fost planul vostru să vă îndepărtați de Dumnezeu, tot așa de zece ori mai mult întoarceți-vă să-l căutați!

29. Cel care a adus asupra voastră relele va aduce asupra voastră o bucurie veșnică împreună cu mântuirea voastră.

30. Curaj, Ierusalíme! Te va mângâia cel care ți-a dat numele.

31. Vai de cei care ți-au făcut rău și s-au bucurat de căderea ta!

32. Vai de cetățile cărora le-au slujit copiii tăi! Vai de cea care i-a primit pe fiii tăi!

33. Așa cum s-a bucurat de căderea ta și s-a veselit de ruinarea ta, tot așa se va întrista din cauza dezolării sale.

34. Voi lua bucuria mulțimii ei, iar mândria ei va deveni plânset.

35. Foc va veni asupra ei de la Cel Veșnic pentru multe zile și va fi locuită de demoni timp îndelungat.

36. Privește spre răsărit, Ierusalím, și vezi bucuria care vine la tine de la Dumnezeu!

37. Iată, vin fiii tăi pe care i-ai trimis [de la tine]; vin de la răsărit până la apus la cuvântul Celui Sfânt, bucurându-se de gloria lui Dumnezeu!





“Devo fazer somente a vontade de Deus e, se lhe agrado, o restante não conta.” São Padre Pio de Pietrelcina