Faptele Apostolilor, 19

1. În timp ce Apólo era la Corínt, Paul, după ce a străbătut regiunile nordice, a coborât la Éfes. Acolo a găsit câţiva discipoli

2. şi le-a spus: „L-aţi primit pe Duhul Sfânt când aţi crezut?”. Dar ei au răspuns: „Nici n-am auzit că este Duh Sfânt”.

3. El le-a zis: „Atunci ce fel de botez aţi primit?”. Ei au răspuns: „Botezul lui Ioan”.

4. Paul le-a zis: „Ioan a botezat cu botezul convertirii, spunând poporului să creadă în cel care vine, adică în Isus”.

5. Când au auzit ei, au primit Botezul în numele Domnului Isus.

6. Iar când Paul şi-a pus mâinile peste ei, Duhul Sfânt a coborât asupra lor, iar ei vorbeau în limbi şi profeţeau.

7. Erau cu toţii cam doisprezece bărbaţi.

8. El a intrat în sinagogă şi a vorbit cu îndrăzneală timp de trei luni, discutând cu ei şi convingându-i despre cele referitoare la împărăţia lui Dumnezeu.

9. Întrucât unii dintre ei erau împietriţi şi nu credeau, vorbind de rău calea [Domnului] în faţa mulţimii, el s-a despărţit de ei. I-a luat pe discipoli dintre ei şi în fiecare zi îi învăţa în şcoala lui Tiranos.

10. Aceasta s-a întâmplat timp de doi ani, astfel încât toţi locuitorii din Asia, iudei şi greci, au ascultat cuvântul Domnului.

11. Dumnezeu făcea prin mâinile lui Paul minuni nemaiîntâlnite,

12. aşa încât erau puse peste bolnavi ştergare şi pânze care atinseseră trupul lui Paul, iar bolile îi lăsau şi duhurile necurate ieşeau din ei.

13. Atunci, unii exorcişti iudei, care umblau prin împrejurimi, au încercat să cheme numele Domnului Isus asupra celor care aveau duhuri rele, spunând: „Vă conjur pe Isus pe care-l predică Paul!”.

14. Acest lucru îl făceau şapte fii ai unui arhiereu numit Scéva.

15. Dar duhul rău le-a răspuns: „Pe Isus îl cunosc şi pe Paul îl ştiu; voi, însă, cine sunteţi?”.

16. Şi omul în care era duhul rău s-a aruncat asupra lor şi, fiind mai puternic, i-a bătut atât de tare, încât au fugit din casa aceea goi şi plini de răni.

17. Lucrul acesta l-au aflat toţi iudeii şi grecii care locuiau în Éfes; teama i-a cuprins pe toţi şi numele Domnului Isus era preamărit.

18. Mulţi dintre cei care crezuseră veneau, mărturiseau şi făceau cunoscute faptele lor.

19. Un mare număr dintre cei care practicaseră magia şi-au adus cărţile şi le-au ars înaintea lor. S-a calculat preţul lor: se ridica la cincizeci de mii de arginţi.

20. Astfel, cuvântul creştea şi se întărea prin puterea Domnului.

21. După ce s-au întâmplat acestea, Paul a hotărât în duh ca, trecând prin Macedónia şi Aháia, să meargă la Ierusalím, zicându-şi: „După ce voi fi fost acolo, trebuie să văd şi Roma”.

22. Atunci i-a trimis în Macedónia pe doi dintre cei care îl ajutau, pe Timotéi şi pe Erást; el a mai rămas câtva timp în Asia.

23. În acel timp, s-a iscat o mare zarvă cu privire la calea [Domnului].

24. Un oarecare argintar, cu numele Demétrios, care prelucra în argint mici temple ale Artémisei, aducea meșteșugarilor săi venituri importante.

25. Adunându-i pe aceştia şi pe cei cu meserii asemănătoare lor, le-a zis: „Bărbaţi, voi ştiţi că bunăstarea voastră provine din această meserie.

26. Dar voi vedeţi şi auziţi că acest Paul, nu numai la Éfes, ci aproape în toată Asia, a convins şi a dus la rătăcire destulă lume, spunând că lucrurile făcute de mâinile oamenilor nu sunt dumnezei.

27. Există pericolul nu numai ca meseria noastră să ajungă să fie dispreţuită, ci şi ca templul măreţei zeiţe Artémis să fie considerat ca nimic şi măreţia aceleia care este cinstită în toată Asia şi în lumea întreagă să fie distrusă”.

28. Auzind acestea, au fost cuprinşi de mânie şi strigau, zicând: „Mare este Artémis a efesénilor!”.

29. Tulburarea a cuprins cetatea şi toţi au năvălit la teatru, târând cu ei pe macedonenii Gáius şi Aristárh, însoţitorii lui Paul în călătorie.

30. Paul voia să vină în faţa poporului, dar discipolii nu l-au lăsat.

31. Chiar şi unii dintre mai marii provinciei, care îi erau prieteni, au trimis să-l convingă să nu se prezinte la teatru.

32. Între timp, [acolo] unii strigau una, alţii, alta, într-atât era de învălmăşită adunarea, şi cei mai mulţi nici nu ştiau pentru ce se adunaseră.

33. Unii din mulţime l-au convins pe Alexándru, pe care iudeii îl împingeau înainte, [să ia cuvântul]. Atunci, Alexándru a făcut semn cu mâna că vrea să ţină un discurs de apărare în faţa poporului.

34. Dar ei, când şi-au dat seama că este iudeu, au izbucnit într-un singur glas şi au strigat aproape două ore: „Mare este Artémis a efesénilor!”.

35. În sfârşit, scribul oraşului, liniştind mulţimea, a spus: „Bărbaţi efeséni, oare este cineva dintre oameni care să nu ştie că cetatea efesénilor este păstrătoarea templului marii Artémis şi a chipului ei căzut din cer?

36. Aşadar, dacă nimeni nu poate nega acestea, e necesar să vă liniştiţi şi să nu faceţi nimic în pripă.

37. I-aţi adus aici pe oamenii aceştia care nu sunt nici profanatori ai templului, nici nu au rostit blasfemii faţă de zeiţa noastră.

38. Deci, dacă Demétrios şi meşterii care sunt cu el au vreun cuvânt împotriva cuiva, sunt zile de judecată şi proconsuli: să-şi prezinte fiecare acuzaţia!

39. Iar dacă mai aveţi altă cerere, se va rezolva în adunarea legală.

40. Astfel, din cauza zilei de azi, am putea fi învinuiţi de răscoală, căci nu avem niciun motiv cu care să ne putem dezvinovăţi de această manifestaţie”. După aceste cuvinte a dat drumul adunării.