Trouvé 36 Résultats pour: Rahéla
El le-a zis: „Este sănătos?”. „Sănătos”, au spus ei. Şi, iată, Rahéla, fiica lui, venea cu turma. (Cartea Genezei 29, 6)
Pe când le vorbea el, venea Rahéla cu turma tatălui său; căci ea o păștea. (Cartea Genezei 29, 9)
Când a văzut-o Iacób pe Rahéla, fiica lui Lában, fratele mamei sale, şi turma lui Lában, fratele mamei sale, Iacób s-a apropiat şi a rostogolit piatra de pe gura fântânii şi a adăpat turma lui Lában, fratele mamei sale. (Cartea Genezei 29, 10)
Şi a sărutat-o Iacób pe Rahéla, şi-a ridicat glasul şi a plâns. (Cartea Genezei 29, 11)
Lában avea două fete: cea mai mare se numea Léa, iar cea mai mică, Rahéla. (Cartea Genezei 29, 16)
Léa avea ochii tandri, iar Rahéla era bine alcătuită şi frumoasă la chip. (Cartea Genezei 29, 17)
Iacób o iubea pe Rahéla şi a zis: „Îţi voi sluji şapte ani pentru Rahéla, fiica ta cea mai mică”. (Cartea Genezei 29, 18)
Astfel Iacób a slujit şapte ani pentru Rahéla, dar au fost în ochii lui precum [câteva] alte zile, atât de mult o iubea. (Cartea Genezei 29, 20)
Când s-a făcut dimineaţă, iată că era Léa. Atunci el i-a zis lui Lában: „De ce mi-ai făcut aceasta? Nu ţi-am slujit oare pentru Rahéla? Pentru ce m-ai înşelat?”. (Cartea Genezei 29, 25)
[Iacób] a făcut aşa şi a împlinit săptămâna cu aceasta; apoi [Lában] i-a dat-o pe Rahéla, fiica sa, de soţie. (Cartea Genezei 29, 28)
Lában i-a dat-o ca servitoare fiicei sale Rahéla pe servitoarea sa Bílha. (Cartea Genezei 29, 29)
Iacób a intrat şi la Rahéla, căci o iubea pe Rahéla mai mult decât pe Léa. Şi i-a mai slujit lui [Lában] alţi şapte ani. (Cartea Genezei 29, 30)