Trouvé 3195 Résultats pour: iar

  • În aceasta este înţelepciunea: cine are minte să calculeze numărul Fiarei, căci este un număr de om. Numărul ei este şase sute şaizeci şi şase. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 13, 18)

  • Şi am auzit un glas din cer ca un vuiet de ape multe, ca un glas de tunet puternic, iar glasul pe care l-am auzit era ca [glasul] celor care cântă cu harpele lor. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 14, 2)

  • Apoi a urmat un alt înger, al treilea, spunând cu glas puternic: „Dacă cineva se prosternă înaintea Fiarei şi a chipului ei şi primeşte indiciul ei pe frunte sau pe mână, (Apocalipsul sf. apostol Ioan 14, 9)

  • Iar fumul chinului lor se ridică în vecii vecilor. Cei care se prosternă înaintea Fiarei şi a chipului ei şi cei care au primit indiciul numelui ei nu au tihnă nici ziua, nici noaptea”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 14, 11)

  • Apoi am privit şi, iată, un nor alb, iar pe nor şedea unul asemenea Fiului Omului, având pe capul său o coroană de aur, iar în mână, o seceră ascuţită! (Apocalipsul sf. apostol Ioan 14, 14)

  • Din templu a ieşit un alt înger, strigând cu glas puternic către cel care stătea pe nor: „Arcuncă-ţi secera şi seceră, căci a venit ceasul secerişului, iar secerişul pământului este copt!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 14, 15)

  • Iar un alt înger, cel care are autoritate asupra focului, a ieşit din altar şi a strigat cu glas puternic către cel care are secera cea ascuţită, spunând: „Aruncă-ţi secera ascuţită şi adună ciorchinii viei pământului, căci strugurii ei s-au copt!”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 14, 18)

  • Şi am văzut ceva ca o mare de sticlă amestecată cu foc, iar cei care au învins Fiara, chipul ei şi numărul numelui ei, stăteau [în picioare] pe marea de sticlă având harpele lui Dumnezeu. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 15, 2)

  • iar din templu au ieşit cei şapte îngeri care aveau cele şapte plăgi. Erau îmbrăcaţi în in curat, strălucitor şi încinşi la piept cu [cingători] de aur. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 15, 6)

  • Atunci a plecat primul şi a vărsat cupa lui pe pământ şi a apărut o rană dureroasă şi periculoasă pe oamenii care aveau indiciul Fiarei şi s-au prosternat înaintea chipului ei. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 16, 2)

  • Şi al treilea şi-a vărsat cupa în râuri şi izvoarele de apă, iar acestea au devenit sânge. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 16, 4)

  • Căci ei au vărsat sângele sfinţilor şi al profeţilor, iar tu le-ai dat să bea sânge: au meritat-o”. (Apocalipsul sf. apostol Ioan 16, 6)


“Aquele que procura a vaidade das roupas não conseguirá jamais se revestir com a vida de Jesus Cristo.” São Padre Pio de Pietrelcina