Trouvé 1121 Résultats pour: mare

  • Fără nicio îndoială, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare. (Scrisoarea către Evrei 7, 7)

  • Pentru că Legea nu a desăvârşit nimic, dar este o introducere la o speranţă mai mare prin care ne apropiem de Dumnezeu. (Scrisoarea către Evrei 7, 19)

  • Într-adevăr, de un astfel de mare preot avem nevoie: sfânt, nevinovat, fără pată, separat de păcătoşi, mai presus de ceruri; (Scrisoarea către Evrei 7, 26)

  • Punctul de căpătâi din cele spuse este că avem un astfel de mare preot, care s-a aşezat de-a dreapta tronului maiestăţii în ceruri, (Scrisoarea către Evrei 8, 1)

  • Căci orice mare preot este stabilit să aducă daruri şi jertfe. De aceea, este necesar să aibă şi el ceva ca să ofere. (Scrisoarea către Evrei 8, 3)

  • Şi nu va trebui să înveţe nimeni pe aproapele său şi nici pe fratele său, spunând: „Cunoaşte-l pe Domnul!”, pentru că toţi mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei. (Scrisoarea către Evrei 8, 11)

  • Dar Cristos, devenit marele preot al bunurilor viitoare, trecând printr-un cort mai mare şi desăvârşit, care nu este făcut de mână [de om], adică nu este din această lume, (Scrisoarea către Evrei 9, 11)

  • şi având un mare preot peste casa lui Dumnezeu, (Scrisoarea către Evrei 10, 21)

  • Aşadar, nu vă pierdeţi încrederea! Ea are o mare răsplată. (Scrisoarea către Evrei 10, 35)

  • Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, a refuzat să fie numit fiul fiicei lui Faraón, (Scrisoarea către Evrei 11, 24)

  • considerând ca o bogăţie mai mare dispreţul pentru Cristos decât bogăţiile Egiptului, pentru că avea privirea aţintită spre răsplată. (Scrisoarea către Evrei 11, 26)

  • Gândiţi-vă, deci, la cel care a îndurat o împotrivire atât de mare din partea păcătoşilor, ca nu cumva să vă lăsaţi descurajaţi şi obosiţi în sufletele voastre! (Scrisoarea către Evrei 12, 3)


“Amemos ao próximo. Custa tão pouco querer bem ao outro.” São Padre Pio de Pietrelcina