1. Cuvântul Domnului a fost către mine:

2. „Fiul omului, erau două femei, fiice ale aceleiași mame.

3. Ele s-au desfrânat în Egipt, din tinerețea lor s-au desfrânat. Acolo le-au fost strânși sânii, le-a fost mângâiat pieptul fecioriei lor.

4. Numele lor erau: Oholá, cea mai mare, și Oholibá, sora ei. Erau ale mele. Au născut fii și fiice. Numele lor: Samaría era Oholá și Ierusalímul era Oholibá.

5. Oholá s-a desfrânat când încă era a mea; s-a aprins de poftă pentru amanții ei, pentru asiriénii care erau aproape,

6. îmbrăcați cu purpură, guvernatori, stăpânitori, toți tineri plăcuți, cavaleri călărind pe cai.

7. Ea s-a dedat desfrânării cu ei, toți cei aleși dintre fiii asiriénilor; cu toți aceștia după care se aprindea de poftă, cu toți idolii lor se întina.

8. Nu a renunțat la desfrânările din Egipt când s-au culcat cu ea în tinerețea ei și i-au mângâiat pieptul fecioriei sale și și-au revărsat desfrâul lor asupra ei.

9. De aceea am dat-o în mâna amanților ei, în mâna fiilor Asíriei, după care se aprinsese de poftă.

10. Ei i-au descoperit rușinea, i-au luat fiii și fiicele, iar pe ea au ucis-o cu sabia. Astfel i s-a dus vestea printre femei din cauza judecăților pe care le-au făcut cu privire la ea.

11. Sora ei, Oholibá, a văzut și s-a stricat prin pofte mai mult decât ea, desfrânările ei fiind mai multe decât desfrânările surorii ei.

12. Ea s-a aprins de poftă după fiii Asíriei, guvernatori și stăpânitori, care erau aproape, îmbrăcați în măreție, cavaleri călărind pe cai, toți tineri plăcuți.

13. Eu am văzut că s-au întinat amândouă pe o singură cale.

14. Ea a continuat cu desfrânările ei. A văzut bărbați gravați pe perete, imagini ale caldéilor gravate în roșu,

15. încinși cu curea la coapse, cu turbane voluminoase pe capetele lor; toți aveau înfățișarea unor conducători, asemănări ale fiilor babiloniénilor din Caldéea, țara lor natală.

16. Ea s-a aprins de poftă pentru ei, pentru ceea ce se înfățișa ochilor ei, și a trimis mesageri după ei în Caldéea.

17. Au venit fiii Babilónului la ea, în patul iubirilor, și au întinat-o cu desfrânările lor. Ea s-a întinat cu ei și sufletul ei s-a îndepărtat de ei.

18. Ea și-a descoperit desfrânarea ei, și-a descoperit rușinea, iar sufletul meu s-a îndepărtat de ea așa cum se îndepărtase sufletul meu de sora ei.

19. Dar ea și-a înmulțit desfrânările ei, amintindu-și de zilele tinereții ei, când se desfrâna în țara Egiptului.

20. Ea s-a aprins de poftă după concubinii ei, al căror trup era ca trupul măgarilor, a căror înfierbântare era ca înfierbântarea cailor.

21. Ai considerat desfrânarea tinereții tale, când egipténii mângâiau pieptul tău pentru sânii tinereții tale”.

22. De aceea, Oholibá, așa spune Domnul Dumnezeu: „Îi voi ridica pe amanții tăi împotriva ta, cei de care s-a îndepărtat sufletul tău, și-i voi face să vină împotriva ta de jur împrejur:

23. pe fiii babiloniénilor și pe toți caldéii din Pecód, din Șóa și din Cóa, toți fiii asiriénilor împreună cu ei, tineri plăcuți, guvernatori și stăpânitori, toți căpetenii și [oameni] vestiți, toți călărind pe cai.

24. Ei vin împotriva ta cu arme, care și căruțe și cu adunare de popoare, cu pavăză, scut și coif, se așază împotriva ta de jur împrejur; eu voi pune judecata în fața lor și ei te vor judeca după judecățile lor.

25. Voi pune împotriva ta gelozia mea și ei se vor purta cu tine cu mânie. Îți vor tăia nasul și urechile și ce va rămâne din tine va cădea de sabie. Îi vor lua pe fiii tăi și pe fiicele tale și ceea ce va rămâne după tine va fi devorat de foc.

26. Te vor dezbrăca de hainele tale și vor lua obiectele frumuseții tale.

27. Voi face să înceteze desfrânările tale din tine și desfrânările tale din țara Egiptului. Nu-ți vei mai ridica ochii la ei și nu-ți vei mai aminti de egipténi”.

28. Căci așa spune Domnul Dumnezeu: „Iată, te dau în mâna celor pe care îi urăști, în mâna acelora de care s-a îndepărtat sufletul tău!

29. Se vor purta cu tine cu ură; îți vor lua truda ta și te vor abandona goală și neacoperită. Se va descoperi rușinea desfrânărilor tale, adulterul și desfrânările tale.

30. Acestea ți le vor face datorită desfrânărilor tale cu neamurile, cu idolii cărora te-ai întinat.

31. Ai umblat pe calea surorii tale și voi pune cupa ei în mâna ta”.

32. Așa vorbește Domnul Dumnezeu: ,,Vei bea cupa surorii tale, adâncă și largă; vei ajunge de râs și de batjocură, căci ea conține mult.

33. Te vei umple de beție și de îndurerare, cupă a groazei și a dezolării, cupa surorii tale, Samaría!

34. O vei bea și o vei goli, o vei sparge în bucăți și-ți vei zgâria sânii. Căci eu am vorbit” – oracolul Domnului Dumnezeu.

35. De aceea, așa vorbește Domnul Dumnezeu: „Pentru că m-ai uitat și m-ai aruncat în urma spatelui tău, poartă-ți tu însăți adulterul și desfrânările tale!”.

36. Domnul mi-a zis: „Fiul omului, le vei judeca tu pe Oholá şi Oholibá? Fă-le cunoscute lucrurile lor abominábile!

37. Ele au comis adulter și sânge este în mâinile lor; au comis adulter cu idolii lor și pe fiii lor pe care i-au născut pentru mine i-au trecut [prin foc] ca hrană.

38. Și aceasta mi-au mai făcut: au întinat sanctuarul meu în ziua aceea și sabáturile mele le-au profanat.

39. I-au înjunghiat pe fiii lor idolilor lor, au venit în sanctuarul meu în ziua aceea ca să-l profaneze: așa au făcut în mijlocul casei mele.

40. Ba chiar au trimis după bărbați care vin de departe, la ei a fost trimis un sol și, iată, au venit. Pentru ei te-ai spălat, ți-ai vopsit ochii și ți-ai pus podoabe.

41. Te-ai așezat pe un pat de cinste și ai întins o masă înaintea sa; ai pus tămâia mea și untdelemnul meu pe ea.

42. La ea era zgomotul unei mulțimi fără de griji; și pe lângă oamenii din mulțimea de oameni, au fost aduși sabeeni din pustiu, iar ei le-au pus brățări pe mâini și coroană a frumuseții pe capetele lor.

43. Atunci am zis către cea ofilită de adultere: «Acum ei se vor desfrâna cu ea și ea se va desfrâna cu ei».

44. Au venit la ea cum se vine la o desfrânată; așa au venit la Oholá și la Oholibá, femei ale desfrânării.

45. Dar bărbați drepți, ei le vor judeca după judecata [femeilor] adultere și a celor care varsă sânge, pentru că ele sunt adultere și sânge este în mâinile lor”.

46. Căci așa spune Domnul Dumnezeu: „Voi face să urce împotriva lor o adunare și le voi da terorii și jafului.

47. Adunarea le va bate cu pietre și le vor tăia cu săbiile lor; pe fiii și pe fiicele lor îi vor ucide și casele lor le vor arde în foc.

48. Voi face să înceteze desfrânarea din țară; le voi învăța pe toate femeile și nu veți mai face după desfrânările voastre.

49. Voi pune desfrânările voastre asupra voastră și veți purta păcatele idolilor voștri. Veți cunoaște că eu sunt Domnul Dumnezeu”.





“Comunguemos com santo temor e com grande amor.” São Padre Pio de Pietrelcina