1. Maestrului de cor. Al lui Davíd. A spus nebunul în inima sa: „Nu este Dumnezeu!”. S-au corupt, au săvârşit lucruri abominábile; nu-i nimeni care să facă binele.

2. Domnul din ceruri priveşte spre fiii oamenilor ca să vadă dacă există [vreun om] chibzuit, [vreunul] care să-l caute pe Dumnezeu.

3. Toţi au deviat, s-au pervertit cu toţii; nu-i [nimeni] care să facă binele, nu este nici măcar unul.

4. Oare nu ştiu toţi cei ce săvârşesc fărădelegea, care devorează poporul meu cum ar mânca o pâine şi pe Domnul nu l-au invocat?

5. Acolo vor tremura de spaimă, căci Dumnezeu este cu neamul celor drepţi.

6. Aţi râs de nădejdea celui sărman, dar Domnul este refugiul său.

7. Cine va da din Sión mântuirea lui Israél? Când va întoarce Domnul poporul său din captivitate, va tresălta de bucurie Iacób şi se va bucura Israél.





“Peçamos a São José o dom da perseverança até o final”. São Padre Pio de Pietrelcina