Cartea Psalmilor, 142
1. Poem. Al lui Davíd. Când era în peşteră. Rugăciune.
2. Cu glasul meu strig către Domnul, cu glasul meu caut har de la Domnul meu,
3. înaintea lui îmi vărs necazul, înaintea lui fac cunoscută strâmtorarea.
4. Şi când slăbeşte în mine duhul meu, tu cunoşti cărările mele. Pe calea pe care umblam, mi-au întins cursă.
5. Priveşte la dreapta mea şi vezi: nu este nimeni care să mă cunoască! Niciun [loc de] refugiu nu mai este pentru mine şi nu este nimeni să se îngrijească de sufletul meu.
6. Am strigat către tine, Doamne, am zis: tu eşti refugiul meu, tu eşti partea mea pe pământul celor vii.
7. Ia aminte la strigarea mea, căci sunt atât de slab! Eliberează-mă de cei care mă urmăresc, căci sunt mai tari decât mine!
8. Fă să iasă sufletul meu din închisoare, ca să laud numele tău; drepţii se vor strânge în jurul meu atunci când mă vei răsplăti.