pronađen 130 Rezultati za: regii

  • În al paisprezecelea an a venit Chedárlaomér şi regii care erau cu el şi i-au lovit pe refaími la Aşterót-Carnáim, pe zuzimi la Ham, pe emími la Şavé-Chiriatáim (Cartea Genezei 14, 5)

  • Regele Sodómei i-a ieşit în întâmpinare la întoarcerea lui, după ce i-a lovit pe Chedárlaomér şi pe regii care erau cu el, în valea Şavé, adică în Valea Regelui. (Cartea Genezei 14, 17)

  • Aceştia sunt regii care au domnit în ţara Edóm înainte ca vreun rege să domnească peste fiii lui Israél. (Cartea Genezei 36, 31)

  • I-au omorât pe regii lui Madián împreună cu toţi cei căzuţi ai lor: pe Eví, pe Réchem, pe Ţur, pe Hur şi pe Réba, cei cinci regi ai lui Madián. L-au ucis cu sabia şi pe Balaám, fiul lui Beór. (Cartea Numerilor 31, 8)

  • Îi va pune pe regii lor în mâna ta şi le vei şterge numele de sub ceruri; nimeni nu va mai sta împotriva ta până îi vei nimici. (Cartea Deuteronómului 7, 24)

  • Domnul le va face cum le-a făcut lui Sihón şi lui Og, regii amoréilor, şi ţării lor pe care i-a nimicit. (Cartea Deuteronómului 31, 4)

  • Când au auzit toţi regii amoréilor care erau dincolo de Iordán, spre apus, şi toţi regii canaaneénilor care erau lângă mare cum a secat Domnul apele Iordánului înaintea fiilor lui Israél până când l-au trecut, li s-au înmuiat inimile şi nu mai era suflare în ei în faţa fiilor lui Israél. (Cartea lui Iósue 5, 1)

  • Când au auzit toţi regii care sunt dincoace de Iordán, pe munte, pe câmpie şi pe toată coasta Mării celei Mari, până în dreptul Libánului – hetéii, amoréii, canaaneénii, ferezéii, hevéii şi iebuséii – (Cartea lui Iósue 9, 1)

  • Oamenii din Gabaón au trimis să-i spună lui Iósue în tabăra de la Ghilgál: „Nu-i abandona pe slujitorii tăi; urcă repede la noi! Salvează-ne şi ajută-ne, căci s-au unit împotriva noastră toţi regii amoréilor care locuiesc în munţi!”. (Cartea lui Iósue 10, 6)

  • Iósue a lovit tot ţinutul muntos, Négheb, Şefeláh, Aşdód şi pe toţi regii lor; nu a lăsat pe nimeni să scape. I-a nimicit pe toţi, după cum poruncise Domnul Dumnezeul lui Israél. (Cartea lui Iósue 10, 40)

  • Iósue a capturat în acelaşi timp toţi regii aceia şi ţinuturile lor, pentru că Domnul Dumnezeul lui Israél a luptat pentru Israél. (Cartea lui Iósue 10, 42)

  • la regii care sunt la nord, în munţi, în Arabáh, la sud de Chinéret, în Şefeláh şi la Nafót-Dor, la vest, (Cartea lui Iósue 11, 2)


“Sigamos o caminho que nos conduz a Deus.” São Padre Pio de Pietrelcina