pronađen 40 Rezultati za: trebuia

  • Şi măsurau cu ómerul; cel care adunase mai mult nu avea nimic de prisos, iar cel care adunase mai puţin nu ducea lipsă. Fiecare aduna cât îi trebuia să mănânce. (Cartea Exodului 16, 18)

  • Adunau în fiecare dimineaţă, fiecare după cât îi trebuia pentru hrană; când soarele începea să dogorească, se topea. (Cartea Exodului 16, 21)

  • Iată că sângele jertfei n-a fost adus înăuntrul sanctuarului. Trebuia s-o mâncaţi în sanctuar, aşa cum am poruncit”. (Cartea Leviticului 10, 18)

  • L-au pus sub pază, căci nu era hotărât încă ce trebuia să i se facă. (Cartea Numerilor 15, 34)

  • Căci [ucigaşul] trebuia să locuiască în cetatea lui de refugiu până la moartea marelui preot. După moartea marelui preot, poate să se întoarcă în pământul proprietăţii sale. (Cartea Numerilor 35, 28)

  • Dar când, pe întuneric, poarta trebuia să se închidă, oamenii au ieşit şi nu ştiu încotro s-au dus. Urmăriţi-i repede, căci îi puteţi ajunge!”. (Cartea lui Iósue 2, 5)

  • Ridică-te, sfinţeşte poporul şi spune: «Sfinţiţi-vă pentru mâine, căci aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israél: ‹În mijlocul tău este un lucru care trebuia dat nimicirii, Israél; nu vei putea să te ridici înaintea duşmanilor tăi până când nu vei scoate ce este de dat nimicirii din mijlocul vostru›! (Cartea lui Iósue 7, 13)

  • L-a luat atunci pe fiul său – întâiul născut, care trebuia să domnească în locul lui – şi l-a adus ca ardere de tot pe zid. Dar a fost o mare mânie împotriva lui Israél, care s-a îndepărtat de el; şi s-a întors în ţară. (Cartea a doua a Regilor 3, 27)

  • Omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el şi a zis: „Trebuia să loveşti de cinci sau şase ori: atunci l-ai fi bătut pe Arám până l-ai fi nimicit. Acum, însă, îl vei bate pe Arám de trei ori”. (Cartea a doua a Regilor 13, 19)

  • dintre fiii lui Isahár, care ştiau să deosebească timpurile ca să ştie ce trebuia să facă Israél, capii lor erau două sute şi toţi fraţii lor erau sub porunca lor; (Cartea întâi a Cronicilor 12, 33)

  • [toate acestea] într-o singură zi, în toate provinciile regelui Artaxérxes, în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică luna Adár. (12a) Aceasta este copia scrisorii care a fost scrisă: (12b) „Artaxérxes, regele cel mare, celor din India până în Etiópia, celor o sută douăzeci şi şapte de provincii, guvernatorilor şi celor ce ne sunt fideli, sănătate! (12c) Mulţi care au primit adesea cinstiri din îmbelşugata bunătate a binefăcătorilor au râvnit la mai mult şi caută numai să le facă rău supuşilor; nefiind capabili să poarte ceea ce trebuia să-i mulţumească, au plănuit să se ridice împotriva binefăcătorilor lor. 12d Nu se mulţumesc să dispreţuiască recunoştinţa oamenilor, ci au devenit aroganţi din cauza laudelor unor oameni străini; se gândesc că vor scăpa de dreptatea Dumnezeului care vede totul şi urăşte răul. 12e Adesea, şi mulţi dintre cei care au fost constituiţi la putere, pentru că au încredinţat prietenilor de încredere administrarea lucrurilor şi s-au lăsat influenţaţi, au avut de suportat sânge nevinovat şi au căzut în nedreptăţi iremediabile. 12f Ei înşală prin discursuri maliţioase, amăgind curata bună-credinţă a stăpânilor. 12g Putem să vedem nu atât din povestirile mai vechi care ne-au fost transmise, cât observând ceea ce se petrece lângă voi, adică nedreptăţile cumplite [făcute] în mod mişel de către cei care deţin putere fără să o merite. 12h Se cuvine să [privim] dincolo de toate acestea ca să oferim un imperiu liniştit şi cu pace tuturor oamenilor, 12i făcând schimbări şi judecând mereu cauzele care ni se prezintă cu privire nepărtinitoare. (12k) Astfel era şi Amán, [fiul] lui Amedáta, un macedonean, în realitate străin de sângele perşilor şi deosebindu-se mult de blândeţea noastră, bine primit de către noi. 12l A aflat de generozitatea pe care o avem faţă de toate popoarele, în aşa măsură încât a fost proclamat tatăl nostru înaintea căruia se plecau toţi şi a ajuns al doilea în faţa tronului regesc. 12m Nu a putut să-şi stăpânească trufia, a încercat să ne priveze de putere şi de viaţă. 12n A cerut prin multe metode şi înşelătorii nimicirea salvatorului şi a binefăcătorului nostru în toate, Mardohéu, şi a Estérei, ireproşabila noastră parteneră, precum şi a întregului ei popor. 12o Prin aceste mijloace, el căuta ca, după ce vom fi rămaşi singuri, să schimbe domnia perşilor cu cea a macedonenilor. (12p) Noi însă am aflat că iudeii, sortiţi distrugerii de către cel mai nelegiuit [dintre oameni], nu sunt răufăcători, ci trăiesc după legile cele mai drepte. 12q Ei sunt fiii Dumnezeului celui Viu, ai Celui Preaînalt şi Mare, care ne îndrumă domnia, nouă ca şi înaintaşilor noştri, înspre cea mai bună orânduire. 12r Să faceţi bine şi nu faceţi uz de scrisorile trimise de Amán, [fiul] lui Amedáta, pentru că cel care le-a [scris] a fost spânzurat cu întreaga lui familie la porţile Susei! Dumnezeul atotstăpânitor i-a dat îndată pedeapsa meritată pentru toate. 12s Am expus copia acestei scrisori în orice loc ca să-i lăsaţi cu toată libertatea pe iudei să se folosească de legile lor şi să-i sprijiniţi să se poată apăra în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, Adár, în aceeaşi zi, împotriva celor care i-ar ataca în momentul strâmtorării. 12t Căci în locul distrugerii, Dumnezeul cel Atotputernic a dat poporului ales bucurie. 12u Şi voi, între sărbătorile voastre de seamă, să ţineţi cu toată solemnitatea o zi deosebită, pentru ca, şi acum, şi mai târziu, să fie mântuire pentru noi şi pentru toţi cei care doresc binele perşilor, iar pentru cei care conspiră împotriva noastră, să fie o amintire a distrugerii! (12v) Oricare cetate sau provincie în întregime care nu va face conform cu acestea va fi distrusă cu mânie, prin suliţă şi foc: va deveni nu doar de neumblat pentru oameni, ci şi ostilă pentru animalele sălbatice şi pentru păsări pentru totdeauna”. (Cartea Estérei 9, 12)

  • O copie a scrisorii, care trebuia dată ca decret pentru fiecare provincie, a fost adusă la cunoştinţa tuturor popoarelor, pentru ca iudeii să fie pregătiţi în ziua aceea să se răzbune pe duşmanii lor. (Cartea Estérei 9, 13)


“Ouço interiormente uma voz que constantemente me diz: Santifique-se e santifique!” São Padre Pio de Pietrelcina