1. Într-adevăr, toţi oamenii sunt din natură fără rost, cei care nu au cunoaşterea lui Dumnezeu și care, din cele bune care se văd, nu au putut să-l recunoască pe Cel care Este şi, dând atenţie lucrărilor, nici nu l-au recunoscut pe Artizan.

2. Însă sau focul, sau vântul, sau aerul rapid, sau ciclul stelelor, sau apa violentă, sau strălucirea cerului – dominatori ai lumii – i-au considerat ca dumnezei.

3. Dacă, uimiţi de frumuseţea lor, le-au luat pe acestea ca dumnezei, cu atât mai mult să recunoască [faptul] că stăpânitorul acestora este mai bun, este izvorul frumuseţii cel care le-a creat.

4. Dacă sunt uimiţi de putere şi energie, să considere de la ele cu cât mai mult este mai puternic cel care le-a creat!

5. Căci din măreţia şi frumuseţea celor create, prin analogie, se vede creatorul lor.

6. Totuşi, asupra lor reproşul este blând, căci ei, probabil, s-au înşelat căutându-l pe Dumnezeu şi voind să-l găsească.

7. Iar ei, întorcându-se spre lucrările lui, au cercetat şi s-au lăsat convinşi de vederea [lor], pentru că cele văzute sunt frumoase.

8. Cu toate acestea, nici ei nu sunt de iertat.

9. Căci dacă au avut puterea să cunoască astfel de lucruri, încât să poată intui [taina] veacului, cum de nu l-au găsit repede pe stăpânitorul acestora?

10. Nefericiţi sunt cei a căror speranţă este în cele moarte, care numesc dumnezei lucrările mâinilor oamenilor, realizate din aur şi din argint, asemănare şi reprezentare de animale sau de piatră nefolositoare, lucrare a unei mâini din vechime.

11. Dacă un oarecare cioplitor a tăiat cu uşurinţă un copac, a îndepărtat cu grijă toată scoarţa lui dimprejur, l-a lucrat frumos, a făcut un vas util, în folosul vieţii,

12. iar resturile lucrării le-a consumat pentru ca să-şi pregătească mâncarea să se sature.

13. Dar din rămăşiţele acestora a luat un lemn bun de nimic, strâmb şi plin de noduri, l-a sculptat cu atenţie în [timpul] său liber, prin experienţa cunoaşterii l-a modelat şi l-a comparat cu imaginea unui om

14. sau l-a asemănat cu un oarecare biet animal, l-a uns cu cretă roşie şi a colorat suprafaţa lui cu roşu: a uns orice pată care era pe el.

15. I-a făcut un lăcaş vrednic de el, l-a aşezat pe perete şi l-a fixat sigur cu fier.

16. Pentru ca să nu cadă, el s-a îngrijit de mai înainte, ştiind că nu poate să se ajute singur, că este o imagine şi are nevoie de ajutor.

17. El se roagă pentru proprietăţi, pentru căsătorii şi pentru fii şi nu se ruşinează să vorbească dinaintea a ceea ce este neînsufleţit şi invocă pentru sănătate ceea ce este slab,

18. pentru viaţă, ceea ce este mort, îl consideră vrednic să invoce pentru ajutor pe cel mai neştiutor, pentru călătorie, pe cel care nu poate să se folosească de picioare.

19. Pentru câştig, pentru profit şi pentru succesul mâinilor cere putere de la cel care nu are deloc putere în mâini.





“No juízo final daremos contas a Deus até de uma palavra inútil que tenhamos dito.” São Padre Pio de Pietrelcina