1. Davíd a ajuns bătrân şi sătul de zile şi l-a făcut rege pe Solomón, fiul său, peste Israél.

2. A adunat toate căpeteniile lui Israél, pe preoţi şi pe levíţi.

3. I-a numărat pe levíţi de la treizeci de ani în sus. Numărul lor, după capetele lor, era de treizeci şi opt de mii de bărbaţi.

4. Dintre aceştia, douăzeci şi patru de mii erau pentru conducerea lucrării casei Domnului şi şase mii erau scribi şi judecători;

5. patru mii erau uşieri şi patru mii îl lăudau pe Domnul cu instrumente pe care le-au făcut pentru laudă.

6. Davíd i-a împărţit în grupe după fiii lui Lévi: Gherşón, Chehát şi Merári.

7. Din cei ai lui Gherşón: Laédan şi Şiméi.

8. Fiii lui Laédan: Iehiél, căpetenia, Zetám şi Ioél: trei.

9. Fiii lui Şiméi: Şelomít, Haziél şi Harán: trei. Aceştia erau capii părinteşti pentru Laédan.

10. Fiii lui Şiméi: Iáhat, Ziná, Ieúş şi Bería. Aceştia sunt cei patru fii ai lui Şiméi.

11. Iáhat, primul, şi Ziná, al doilea; Ieúş şi Bería n-au avut mulţi fii şi au fost număraţi într-o singură casă părintească.

12. Fiii lui Chehát: Amrám, Iţehár, Hebrón şi Uziél: patru.

13. Fiii lui Amrám: Áaron şi Moise. Áaron a fost pus deoparte să fie sfinţit ca preasfânt, el şi fiii lui pe vecie, ca să ardă tămâie înaintea Domnului, să-i slujească şi să binecuvânteze în numele lui pentru totdeauna.

14. Dar Moise, omul lui Dumnezeu, şi fiii săi au fost număraţi în tribul lui Lévi.

15. Fiii lui Moise: Gherşóm şi Eliezér.

16. Fiul lui Gherşóm: Şebuél, primul.

17. Fiul lui Eliezér a fost Rehabía, primul. Eliezér n-a avut alţi fii, dar fiii lui Rehabía au fost foarte mulţi.

18. Fiul lui Iţehár: Şelomít, primul.

19. Fiii lui Hebrón: Iería, primul; Amária, al doilea; Iahaziél, al treilea şi Iecameám, al patrulea.

20. Fiii lui Uziél: Micá, primul; iar Işía, al doilea.

21. Fiii lui Merári: Mahlí şi Muşí. Fiii lui Mahlí: Eleazár şi Chiş.

22. Eleazár a murit fără să aibă fii, ci numai fiice. Şi le-au luat [de soţii] fiii lui Chiş, fraţii lor.

23. Fiii lui Muşí: Mahlí, Éder şi Ieremót: trei.

24. Aceştia sunt fiii lui Lévi, după casele lor părinteşti, capi părinteşti, – aşa cum au fost număraţi după numărul numelor, după capetele lor – care făceau lucrarea pentru slujirea casei Domnului de la douăzeci de ani în sus.

25. Căci Davíd a zis: „Domnul Dumnezeul lui Israél i-a dat odihnă poporului său şi va locui în Ierusalím pentru totdeauna.

26. Şi levíţii nu vor mai avea să poarte sanctuarul şi toate instrumentele slujirii lui”.

27. Căci pentru ultimele cuvinte ale lui Davíd ei au făcut numărătoarea fiilor lui Lévi de la douăzeci de ani în sus.

28. Locul lor era lângă fiii lui Áaron, pentru slujirea casei Domnului, pentru curţi şi pentru camere, pentru curăţarea tuturor lucrurilor sfinte şi pentru lucrarea slujirii casei lui Dumnezeu,

29. pentru pâinile punerii înainte, pentru făina aleasă şi ofrandă, pentru turtele ázime, pentru cele [coapte] în tigaie şi pentru cele amestecate, pentru orice măsură şi greutate,

30. ca să stea în fiecare dimineaţă să-l preamărească şi să-l laude pe Domnul. Tot aşa şi seara.

31. Să aducă toate arderile de tot Domnului, pentru [zilele] de sabát şi pentru [zilele] de lună nouă, pentru sărbători, după număr şi după regula lor, permanent înaintea Domnului.

32. Ei păzeau ceea ce era de păzit în cortul întâlnirii, ceea ce era de păzit la sanctuar, ceea ce era de păzit cu privire la fiii lui Áaron, fraţii lor, pentru slujirea casei Domnului.





“Mesmo a menor transgressão às leis de Deus será levada em conta.” São Padre Pio de Pietrelcina