1. Aceştia sunt regii ţării pe care i-au învins fiii lui Israél şi ale căror ţinuturi le-au moştenit dincolo de Iordán, spre răsăritul soarelui, de la râul Arnón până la muntele Hermón şi întregul Arabáh, spre răsărit:

2. pe Sihón, regele amoréilor care locuia în Heşbón şi domnea de la Aroér, care este pe malul râului Arnón, în jumătatea văii şi peste jumătatea din Galaád, până la râul Iaboc, care este hotarul fiilor lui Amón,

3. de la Arabáh până la Marea Chinéret, spre răsărit, de la Marea Arabáh, Marea Sărată, spre răsărit, pe drumul spre Bet-Ieşimót, de la Temán la poalele muntelui Pisgá;

4. teritoriul lui Og, regele din Basán, un supravieţuitor al refaímilor, care locuia la Aştarót şi la Edréi

5. şi domnea de la Muntele Hermón până la Salcá peste tot Basánul, până la hotarul cu [fiii] lui Gheşúr şi ai lui Maáca, şi peste jumătate din Galaád, hotarul lui Sihón, regele din Heşbón.

6. Moise, slujitorul Domnului, şi fiii lui Israél le-au cucerit. Moise, slujitorul Domnului, le-a dat [ţara] ca moştenire [fiilor] lui Rubén, [fiilor] lui Gad şi la jumătate din tribul lui Manáse.

7. Aceştia sunt regii pe care i-au învins Iósue şi fiii lui Israél dincoace de Iordán, spre vest, de la Báal-Gad, în valea Libánului, şi până la muntele Halác, care se înalţă spre Seír. Iósue i-a dat ca moştenire triburilor lui Israél conform cu împărţirea lor,

8. în [ţinutul] muntos, în Şefeláh, în Arabáh, în Aşdód, în pustiu, la sud de hetéi, de amoréi, de canaaneéni, de ferezéi, de hevéi şi de iebuséi:

9. regele Ierihónului, unul; regele din Ái, care este lângă Bétel,unul;

10. regele Ierusalímului, unul; regele din Hebrón,unul;

11. regele din Iarmút, unul; regele din Láchiş,unul;

12. regele din Eglón, unul; regele din Ghézer,unul;

13. regele din Debír, unul; regele din Ghéder,unul;

14. regele din Hormá, unul; regele din Arád,unul;

15. regele din Libná, unul; regele din Adulám,unul;

16. regele din Machéda, unul; regele din Bétel,unul;

17. regele din Tapúah, unul; regele din Héfer,unul;

18. regele din Aféc, unul; regele din Laşarón,unul;

19. regele din Madón, unul; regele din Haţór,unul;

20. regele din Şimrón Merón, unul; regele din Acşáf,unul;

21. regele din Taanác, unul; regele din Meghído,unul;

22. regele din Chédeş, unul; regele din Iocneám, la Carmél,unul;

23. regele din Dor, de la Nafát-Dor, unul; regele din Goím, la Ghilgál,unul;

24. regele din Tirţá, unul. Toţi regii, treizeci şiunu.





“Seja paciente e espere com confiança o tempo do Senhor”. São Padre Pio de Pietrelcina