1. În primul an al lui Dárius, eu stăteam ca să-l întăresc şi să-l ajut.

2. Acum îţi voi face cunoscut adevărul. Iată, încă trei regi se vor ridica pentru Pérsia, iar al patrulea va aduna foarte multe bogăţii, mai mult decât toţi! Și, când se va întări prin bogăţiile lui, îi va face pe toţi să se ridice împotriva regatului din Iaván.

3. Dar se va ridica un rege puternic, va stăpâni peste o mare stăpânire şi va face ceea ce va voi.

4. După ce se va ridica, stăpânirea lui va fi distrusă şi împărţită în cele patru vânturi ale cerului, dar nu pentru urmaşii săi şi nici pentru stăpânirea lui cu care a stăpânit, căci regatul lui va fi smuls şi dat altora, dar nu alor săi.

5. Regele din sud se va întări, dar una dintre căpeteniile sale se va întări mai mult decât el şi va avea o stăpânire mai mare decât stăpânirea lui.

6. La sfârşitul anilor, se vor uni, iar fiica regelui din sud va veni la regele din nord şi vor face înţelegere. Ea nu-şi va păstra puterea braţului şi nici el nu va rămâne [în picioare], nici descendenţa lui. Vor fi daţi [abandonării] ea, cel care i-a dat naştere şi cel care a întărit-o în timpurile [acelea].

7. Dar se va ridica un vlăstar din rădăcinile ei în locul său, va merge împotriva armatei, va intra în fortăreaţa regelui din nord: va lupta împotriva lor şi va fi mai puternic.

8. Îi va duce în captivitatea Egiptului chiar şi pe zeii lor, pe idolii lor împreună cu vasele lor preţioase din argint şi din aur, iar el va sta mai mulţi ani decât regele din nord.

9. Va veni în regatul regelui din sud, dar se va întoarce în pământul său.

10. Fiii săi vor ataca şi vor aduna mulţime de armate mari, vor veni, vor năvăli şi vor străbate; iar el se va întoarce spre fortăreaţa lui.

11. Regele din sud se va mânia, va ieşi şi va lupta împotriva lui, împotriva regelui din nord; va face să se ridice o mulţime mare şi va fi dată mulţimea în mâna lui.

12. După ce va fi luată mulţimea, i se va înălţa inima, va face să cadă zeci de mii, dar tot nu va fi puternic.

13. Dar regele din nord se va întoarce şi va face să se ridice o mulţime mai mare decât cea dintâi, iar după un timp de câţiva ani va veni cu o armată mare şi cu bunuri multe.

14. În acele timpuri, mulţi se vor ridica împotriva regelui din sud, dar nişte fii violenţi ai poporului tău se vor ridica să împlinească viziunea, însă vor cădea.

15. Regele din nord va veni, va înălţa parapeţi şi va captura cetatea fortificată. Puterile din sud nu se vor ridica, nici cei mai aleşi ai lor, pentru că nu vor avea forţă să reziste.

16. Cel care va veni împotriva lui va face ceea ce va voi şi nu va fi cine să stea în faţa lui; el va sta în ţara frumuseţii şi distrugerea va fi în mâna lui.

17. Îşi va propune să vină cu forţa întregului său regat şi cei drepţi vor lucra cu el. I-o va da pe o fată dintre femei ca să-l ruineze, dar ea nu va rezista şi nu va fi a lui.

18. Apoi îşi va întoarce faţa spre insule şi va captura multe; dar un conducător va face să înceteze ocara lui, fără ca el să-i întoarcă ocara.

19. Îşi va întoarce faţa spre fortăreţele ţării sale, dar se va poticni, va cădea şi nu va mai putea fi găsit.

20. Dar apoi se va ridica altcineva în locul lui: va face să treacă un perceptor prin regatul său frumos, dar după câteva zile va fi zdrobit, nu prin mânie şi nici prin război.

21. Apoi se va ridica un dispreţuit în locul lui, căruia nu-i vor da cinstea domniei. El va veni în timp de linişte şi va face să se întărească domnia prin intrigi.

22. Puterile potopului se vor revărsa dinaintea lui şi vor fi zdrobite, chiar şi principele alianţei.

23. După ce vor face înţelegere cu el, el va lucra cu înşelăciune. Se va ridica şi se va întări cu puţin popor.

24. Va veni în timp de linişte în locurile fertile ale provinciei şi va face ceea ce nu au făcut părinţii lui şi nici părinţii părinţilor lui. Va prăda şi va jefui şi va lua ca pradă bunurile lor. Va face planuri împotriva fortăreţelor, dar până la un timp.

25. Apoi îşi va ridica puterea şi inima împotriva regelui din sud cu o armată mare. Dar regele din sud îl va ataca în luptă cu o armată mare şi cu o forţă foarte mare; însă nu va rezista, pentru că se vor face planuri împotriva lui.

26. Cei care vor mânca porţia lui de hrană îl vor zdrobi, armata lui va fi împrăştiată şi vor cădea mulţi străpunşi.

27. Amândoi regii vor avea la inimă să-şi facă rău şi la aceeaşi masă vor spune minciuni. Dar nu va avea succes, pentru că încă nu este sfârşitul timpului hotărât.

28. Se va întoarce în ţara lui cu multe bunuri şi inima lui va fi împotriva alianţei celei sfinte. După ce va face, se va întoarce în ţara lui.

29. La timpul hotărât va veni din nou în sud, dar cele de după nu vor fi ca mai înainte.

30. Și vor veni împotriva lui corăbii din Chitím şi el va fi umilit. El se va întoarce şi se va înfuria împotriva alianţei celei sfinte şi va face astfel: se va întoarce şi-i va lua în seamă pe cei care au abandonat alianţa sfântă.

31. Puteri [trimise] de el se vor ridica, vor profana sanctuarul, fortăreaţa şi vor îndepărta jertfa perpetuă şi vor pune urâciunea pustiirii.

32. Îi va corupe pe cei care se revoltă împotriva alianţei prin linguşiri, dar poporul celor care îl cunosc pe Dumnezeul lor va rămâne puternic şi va face [ca atare].

33. Cei pricepuţi ai poporului îi vor învăţa pe mulţi, dar vor cădea de sabie, de foc, de captivitate şi de jaf timp de [câteva] zile.

34. Când vor cădea, vor fi ajutaţi puţin şi se vor uni cu ei mulţi prin intrigi.

35. Chiar şi dintre cei pricepuţi vor cădea ca să fie încercaţi, purificaţi şi albiţi până la timpul sfârşitului, căci încă nu este timpul hotărât.

36. Regele va face ce va voi; se va înălţa şi se va mări mai presus de toţi dumnezeii şi împotriva Dumnezeului dumnezeilor va spune minunăţii. El va avea succes până se va termina indignarea, pentru că ceea ce este hotărât se va face.

37. Nu va lua în seamă dumnezeii părinţilor lui, nici dorinţa femeilor şi pe niciun dumnezeu al lor nu-l va lua în seamă, căci se va mări deasupra tuturor.

38. În locul lor îl va cinsti pe dumnezeul fortăreţei, pe dumnezeul pe care nu l-au cunoscut părinţii săi: îl va cinsti cu aur, cu argint, cu pietre preţioase şi cu lucruri plăcute.

39. Va face fortăreţe mari cu un dumnezeu străin. Pe cel care îl va cinsti, îl va face să fie mare în onoare, îl va pune să stăpânească peste mulţi şi îi va împărţi pământul ca răsplată.

40. La timpul sfârşitului, regele din sud se va confrunta cu el şi se va avânta asupra lui regele din nord cu cavalerie, cu călăreţi şi cu corăbii multe. Va veni în ţări, va năvăli şi va străbate.

41. Va veni în ţara frumuseţii şi multe vor cădea. Dar vor scăpa din mâna lui aceştia: Edóm, Moáb şi cei dintâi ai fiilor lui Amón.

42. Îşi va întinde mâna împotriva ţărilor şi nici ţara Egiptului nu va avea scăpare.

43. Va stăpâni peste comorile de aur şi de argint şi peste toate lucrurile de valoare ale Egiptului; libienii şi etiopienii vor fi la picioarele lui.

44. Îl vor tulbura veşti din răsărit şi din nord, iar el va ieşi cu mânie mare ca să nimicească şi să distrugă multe.

45. Îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele sfânt al frumuseţii. Va ajunge la sfârşitul lui şi nu va fi cine să-l ajute.





“Devemos odiar os nossos pecados, visto que o amor ao Senhor significa paz”. São Padre Pio de Pietrelcina