1. (22) lamed Pentru ce, Doamne, stai departe, de ce te ascunzi la vreme de strâmtorare?

2. (23) Cel nelegiuit, în mândria lui, îl asupreşte pe cel sărman, care cade în cursele pe care acesta i le întinde.

3. (24) mem Căci nelegiuitul se laudă în dorinţa sufletului său, iar cel lacom [de câştig] se consideră binecuvântat de Domnul.

4. (25) nun Cel nelegiuit îl dispreţuieşte cu aroganţă pe Domnul: „Nu va căuta [Dumnezeu]; nu este Dumnezeu!”. [Acestea sunt] toate gândurile lui.

5. (26) La fiecare pas îi merge bine întotdeauna, judecăţile tale sunt prea înalte înaintea lui; îi dispreţuieşte pe toţi asupritorii săi.

6. (27) El spune în inima sa: „Nu mă clatin, din generaţie în generaţie nu mi se va întâmpla niciun rău!”.

7. (28) peh Gura lui e plină de blesteme, de înşelăciune şi asuprire; sub limba lui este silnicie şi nedreptate.

8. (29) Stă la pândă după tufişuri, ayn ca să-l ucidă, din ascunzători, pe cel nevinovat; Ochii lui îl iscodesc pe cel nenorocit.

9. (30) Stă la pândă în ascunzătoare ca un leu în vizuină, stă la pândă ca să-l prindă pe cel sărman. Îl prinde pe cel sărman şi îl trage în laţul său.

10. (31) [Cel rău] se năpusteşte, stă la pândă şi cei nenorociţi cad în puterea braţului său.

11. (32) El spune în inima lui: „Dumnezeu uită, îşi întoarce faţa şi nu vede niciodată”.

12. (33) qof Scoală-te, Doamne Dumnezeule, ridică-ţi mâna şi nu uita de cei sărmani!

13. (34) De ce să-l dispreţuiască cel nelegiuit pe Dumnezeu, spunând în inima lui: „Nu va cere socoteală”?

14. (35) reş Dar tu vezi, tu iei în seamă truda şi indignarea şi le iei în mâinile tale. În tine se abandonează cel nenorocit; tu îl ajuţi pe cel orfan.

15. (36) sin Zdrobeşte braţul celui nelegiuit şi caută la nelegiuirea celui rău, [pedepseşte-i răutatea], ca să nu mai fie găsit!

16. (37) Domnul este rege în veac şi în veacul veacului; vor pieri neamurile de pe pământul lui.

17. (38) tau Doamne, tu ai ascultat dorinţa celor săraci, le întăreşti inima; urechea ta este atentă [la ei]

18. (39) ca să faci judecată pentru cel orfan şi pentru cel asuprit şi să nu-i mai înspăimânte omul [făcut] din ţărână.





“O Senhor sempre orienta e chama; mas não se quer segui-lo e responder-lhe, pois só se vê os próprios interesses. Às vezes, pelo fato de se ouvir sempre a Sua voz, ninguém mais se apercebe dela; mas o Senhor ilumina e chama. São os homens que se colocam na posição de não conseguir mais escutar.” São Padre Pio de Pietrelcina