1. Maestrului de cor. Pentru instrumente cu coarde. Poem. Al lui Davíd.

2. Pleacă-ţi urechea, Dumnezeule, la rugăciunea mea, nu te ascunde de la cererea mea;

3. ia aminte la mine şi răspunde-mi! Umblu agitat în mâhnirea mea şi sunt cuprins de tulburare,

4. la glasul duşmanului, la strigătul celui nelegiuit! Căci revarsă asupra mea nedreptate şi mă persecută cu furie.

5. Inima mea se zbate înlăuntrul meu şi groaza morţii a căzut peste mine.

6. Teamă şi cutremur au venit peste mine şi m-a cuprins teroarea.

7. Şi am spus: „Cine îmi va da aripi ca de porumbel, ca să zbor şi să-mi găsesc adăpost?”.

8. Iată, mă îndepărtez în fugă şi poposesc în pustiu! Sélah

9. Îl aştept degrabă pe acela care să mă salveze dinaintea vântului furtunii şi a vijeliei.

10. Împrăştie-i, Doamne, încurcă-le limbile! Căci am văzut în cetate violenţă şi dezbinare.

11. Zi şi noapte o înconjoară peste ziduri nedreptate şi silinicie, în mijlocul ei;

12. ruină este în mijlocul ei şi n-au lipsit din pieţele ei insulta şi înşelăciunea.

13. Căci dacă un duşman m-ar fi făcut de ocară, l-aş fi suportat; dacă cel care mă urăşte s-ar fi ridicat [cu orgoliu] asupra mea, poate m-aş fi ascuns de el.

14. Dar eşti tu om asemenea mie, prietenul meu şi omul meu de încredere,

15. cu care mă înţelegeam aşa de bine şi mergeam cu însufleţire spre casa lui Dumnezeu!

16. Să cadă, dar, moartea peste ei, să coboare de vii în locuinţa morţilor, pentru că relele umplu locuinţa lor şi lăuntrul lor!

17. Iar eu strig către Dumnezeu şi Domnul mă va mântui.

18. Seara, dimineaţa şi la amiază, eu gem şi suspin şi el îmi aude glasul.

19. El răscumpără sufletul meu în pace de cei care vin asupra mea, căci s-au înmulţit cei care sunt împotriva mea.

20. Dumnezeu va asculta şi-i va umili, el, care este dinainte de veacuri. Sélah Căci nu este în ei schimbare şi nu se tem de Dumnezeu.

21. Fiecare îşi întinde mâna împotriva aliaţilor săi, profanează alianţa sa.

22. Cuvintele lui sunt alunecoase ca untul, dar în inima lui este luptă; vorbele lui sunt mai unsuroase decât untdelemnul, dar ele sunt săbii scoase din teacă.

23. Încredinţează Domnului grijile tale şi el te va hrăni, nu-l va lăsa niciodată pe cel drept să se clatine!

24. Iar tu, Dumnezeule, vei face ca ei să coboare în prăpastia pierzării: oamenii vărsători de sânge şi cei vicleni nu vor ajunge la jumătatea zilelor lor. Dar eu, Doamne, îmi pun încrederea în tine.





“Rezai e continuai a rezar para não ficardes entorpecidos”. São Padre Pio de Pietrelcina