Talált 183 Eredmények: lucrarea

  • Şi a împlinit Dumnezeu în ziua a şaptea lucrarea pe care o făcuse. Şi s-a odihnit în ziua a şaptea de la toată lucrarea pe care o făcuse. (Cartea Genezei 2, 2)

  • Şi Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ea s-a odihnit de la toată lucrarea pe care a creat-o atunci când a făcut-o. (Cartea Genezei 2, 3)

  • El i-a pus numele Nóe, zicând: „Acesta ne va mângâia de lucrarea şi truda mâinilor noastre pentru pământul pe care l-a blestemat Domnul”. (Cartea Genezei 5, 29)

  • Vă veţi epuiza şi tu, şi poporul acesta care este cu tine; pentru că lucrarea este prea grea pentru tine şi nu o vei putea face singur. (Cartea Exodului 18, 18)

  • Timp de şase zile să-ţi faci lucrarea. Dar în ziua a şaptea să te opreşti, pentru ca să aibă odihnă boul tău şi măgarul tău şi ca să răsufle fiul slujitoarei tale şi străinul. (Cartea Exodului 23, 12)

  • Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu şi scrisul era scrisul lui Dumnezeu, gravat pe table. (Cartea Exodului 32, 16)

  • Domnul a răspuns: ,,Iată, eu închei o alianţă. Voi face, în faţa întregului popor al tău, minuni care n-au fost pe întregul pământ şi la niciun popor; va vedea tot poporul – în mijlocul căruia te afli – lucrarea Domnului, căci este minunat ceea ce voi face prin tine. (Cartea Exodului 34, 10)

  • Au venit toţi cei cu tragere de inimă şi mânaţi de duh şi au adus un dar ridicat Domnului pentru lucrarea cortului întâlnirii, pentru toată slujirea lui şi pentru veşmintele sfinte. (Cartea Exodului 35, 21)

  • Toţi fiii lui Israél, bărbaţi şi femei cu inimă generoasă să ajute la lucrarea pe care o poruncise Domnul prin Moise să se facă, au adus ofertă Domnului. (Cartea Exodului 35, 29)

  • Moise i-a chemat pe Beţaleél, Oholiáb şi pe toţi cei înţelepţi cu inima cărora le dăduse Domnul înţelepciune, toţi cei cu tragere de inimă, să se apropie de lucrarea aceasta ca să o facă. (Cartea Exodului 36, 2)

  • Ei au luat de la Moise toate darurile pe care le aduseseră fiii lui Israél ca să facă lucrarea slujirii de la sanctuar. Iar ei au continuat să aducă daruri în fiecare dimineaţă. (Cartea Exodului 36, 3)

  • Atunci toţi cei înţelepţi care lucrau la diferite lucrări la sanctuar, fiecare de la lucrarea pe care o făcea, au venit (Cartea Exodului 36, 4)


“Subamos sem nos cansarmos, sob a celeste vista do Salvador. Distanciemo-nos das afeições terrenas. Despojemo-nos do homem velho e vistamo-nos do homem novo. Aspiremos à felicidade que nos está reservada.” São Padre Pio de Pietrelcina